Ce facilități au persoanele cu handicap în trafic: Gratuitate la mijloacele de transport în comun, decontarea carburantului și locuri de parcare speciale

Author: Bianca Vidoi

Facilitățile persoanelor cu handicap în trafic

Sursa: Pexels.com

În țara noastră se află peste 900.000 de persoane cu handicap, iar acestea sunt beneficiile acestora în trafic.

Persoanele cu handicap din țara noastră primesc beneficii din partea statului, atât în trafic, cu mașina personală sau a unui reprezentant legal, cât și în mijloacele de transport în comun. Iată care sunt facilitățile pe care persoanele cu handicap din România le primesc în trafic.

Facilitățile persoanelor cu handicap în trafic

Statisticile prezentate în luna iunie de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități arată că în România există peste 900.000 de persoane cu handicap. Persoanele cu handicap primesc diferite facilități în trafic din partea statului, de care nu foarte multe persoane știu.

Persoanele cu handicap din România, dar și persoanele care le au în îngrijire, sunt scutite de la plata tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale. De altfel, cele peste 900.000 de persoane cu handicap din țară beneficiază gratuit de locurile de parcare publice special amenajate pentru persoanele cu dizabilități sau reprezentanții legali ai acestora.

Facilitățile persoanelor cu handicap în trafic
[Sursa: Pexels.com]

În cazul persoanelor cu handicap din România ce circulă cu mașina, acestea pot opta pentru acordarea de bonuri de carburant pe suport hârtie, de bonuri valorice pe suport electronic, sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării. Cheltuielile necesare deplasării persoanelor cu handicap nu trebuie să depășească suma de 1.500 lei, anual pentru persoanele cu handicap grav sau 750 de lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat.

Facilitățile persoanelor cu handicap ce folosesc mijloacele de transport în comun

Persoanele cu handicap din România ce nu se deplasează folosind mașina pot opta pentru gratuitate la transportul interurban. În această situație există și anumite specificații ale facilităților, mai exact că numărul maxim al călătoriilor pentru persoanele cu handicap grav nu poate depăși 24 de călătorii pe an calendaristic, în timp ce pentru persoanele cu handicap accentuat, numărul călătoriilor nu poate depăși 12 călătorii pe an calendaristic.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Anul 2025 anunță primirea de noi vouchere! Care sunt persoanele care pot beneficia de ele

În cazul persoanelor cu handicap ce se deplasează cu trenul, acestea pot alege orice tip de tren, autobuz sau nave de transport, în limita costului unui bilet de tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a.

Facilitățile persoanelor cu handicap în trafic
[Sursa: Pexels.com]

Citește și: Persoanele cu dizabilități vor fi nevoite să își schimbe legitimațiile de parcare

În cazul transportului urban cu mijloace de transport în comun de suprafață și cu metroul, persoanele cu handicap din România pot beneficia de abonamente gratuite. De aceste abonamente gratuite pot beneficia și:

  • însoțitorii persoanelor cu handicap grav, în prezența acestora,
  • însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezența acestora,
  • însoțitorii adulților cu handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezența acestora, pe baza anchetei sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap,
  • asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav
  • asistenții personali profesioniști ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat, se arată pe site-ul anpd.gov.ro.

 


Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.