Ce familie numeroasă are Mihai Chirica! Primarul Iașului e la a treia căsătorie!

Author: Andrei Ionescu

Mihai Chirica

Sursa: Facebook Mihai Chirica

Primarul Iașului, Mihai Chirica, se află la cea de a treia căsătorie. Chirica s-a însurat a treia oară în 2017.

Edilul Iașului are trei copii, doi din a doua căsătorie, cu Ana Maria Fodoreanu (două fetițe) și un băiețel din mariajul cu Cristina Elena Chirica (a treia căsătorie a primarului).

Mihai Chirica a fost însurat prima oară cu Roxana Olăeru, cu care nu are niciun copil.

Ce familie numeroasă are Mihai Chirica! E la a treia căsătorie!

Mihai Chirica a fost implicat într-un scandal legat de una dintre vilele sale, care ar fi pe numele celor două fete ale sale din mariajul cu Ana Maria Fodoreanu. 

Mihai Chirica a susținut că vila nu trebuia să apară în declarația lui de avere, ea fiind trecută pe numele fetelor edilului Iașului în urma partajului din 2012 cu fosta soție, Ana Maria Fodoreanu. Vila ar avea 240 de metri pătrați și ar fi evaluată la circa 250.000 de euro.

„Declaraţia o dă cine are copii în întreţinere. Pentru a rămâne consecvent pe ideea de transparenţă totală, am reiterat declaraţia din 2011 şi 2012 precizând şi hotărârea judecătorească de transfer al bunurilor, în urma divorţului, către copii.

Fosta soţie trebuia să facă declaraţia; n-a făcut-o, atunci am trecut eu”, afirma Mihai Chirica, citat de Adevărul.ro.

Cristina Elena Chirică, cea de a treia soție a lui Mihai Chirica
[Sursa: Facebook Mihai Chirica]

Citeste si: Cine este Mihai Chirica și ce avere are. CV și date biografice

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Mihai Chirica, sub control judiciar! Nu-și mai poate exercita funcția de primar al Iașului

Mihai Chirica are probleme mari cu justiția. Recent, edilul Iașului a fost plasat sub control judiciar într-un dosar de corupție și nu-și mai poate exercita funcția.

Mihai Chirica este acuzat de procurorii DNA de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și instigare la uzurparea funcției.

Mihai Chirica e judecat sub control judiciar într-un dosar de corupție
[Sursa: Facebook Mihai Chirica]

În calitate de edil al Iașului, Mihai Chirica ar fi dispus semnarea în mod ilegal a unor documente privind un construirea, respectiv extinderea unui imobil din municipiul Iași.

"Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal. Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii și al unor funcționari din cadrul autorității publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției, datat 10.10.2018, emis de Municipiul Iași", susțin procurorii DNA.  

Citeste si: Mihai Chirică, primarul Iașului, invitat duminică, 13 februarie, de la ora 22:30, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D