Culiță Sterp a fost emoționat până la lacrimi de povestea bătrânilor neajutorați ce locuiesc într-un azil din Caraș-Severin. Artistul a decis să le aducă o mică bucurie și să-i colinde înainte de Crăciun. Culiță Sterp a povestit totul pe rețelele de socializare.
Artistul Culiță Sterp i-a colindat pe bătrânii unui azil din Caraș- Severin
Culiță Sterp este unul dintre cei mai remarcabili și apreciați artiști din țară, iar acesta nu se remarcă doar prin talentul său muzical, ci și prin activitățile caritabile pe care le desfășoară.
Perioada sărbătorilor este una extrem de apăsătoare pentru cei ce sunt departe de familie sau sunt singuri pe lume, așa că artistul s-a gândit să le facă o mică bucurie nu singur, ci împreună cu membrii formației sale.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Culiță Sterp a fost emoționat până la lacrimi de poveștile oamenilor pe care i-a întâlnit acolo și cu greu s-a abținut să nu plângă. Artistul a făcut ceea ce știe mai bine și a cântat din toată inima pentru cei bătrâni. Aceștia au fost impresionați de gestul făcut de artist și i-au mulțumit pentru gestul făcut și pentru bunătatea sa.
Ce spune Culiță Sterp despre această experiență
Culiță Sterp a fost copleșit de experiență și le-a mărturisit fanilor săi că este bucuros pentru faptul că a reușit să le smulgă un zâmbet bătrânilor ce locuiesc în azilul din Caraș- Severin. Acesta a fost impresionat de poveștile lor, unele fiind extrem de triste și cutremurătoare.
„Am fost cu colinda la AZILUL DE BATRANI SFANTA TREIME GLIMBOCA. A fost cea mai grea cântare din viața mea! Doamne, câtă emoție. Cu greu îmi stăpâneam lacrimile şi să nu-mi exteriorizez trăirile din acel moment. Bătrânii sunt exact ca niște copii după o anumită vârstă. Sunt oameni cu povești de viață diferite, care au trecut prin multe, unii au venit ei la azil că nu mai au pe nimeni, pe alții i-au adus copiii, nepoții, fiecare cum au putut, alții au probleme de sănătate, pe alții îi apasă doar anii mulți și grei ai bătrâneții, dar cel mai important este că sunt într-o comunitate și oamenii de acolo, prietenii mei Zarius și Nico Radulescu impreună cu angajații lor au mare grijă de ei și nu le lipsește nimic”, a dezvăluit Culiță Sterp pe rețelele de socializare.
Culiță Sterp a menționat pe rețelele de socializare că a avut plăcerea de a organiza un mini spectacol caritabil, în care a mers să colinde și să cânte câteva cântece creștine. Artistul a subliniat că a făcut acest gest cu toată inima sa și că-i invită pe cei interesați să urmărească videoclipul până la capăt pentru a simți emoția transmisă.