Noaptea dintre ani reprezintă unul dintre cele mai sărbătorite evenimente ale anului. Majoritatea oamenilor au așteptări mari cu privire la noul an și își doresc să aibă parte doar de bucurii și să fie ocoliți de lucrurile neplăcute. Fiind una dintre cele mai vechi și mai cunoscute sărbători, Revelionul are la baza sa o multitudine de tradiții și obiceiuri transmise din generație în generație, dar și diferite superstiții care trebuie respectate ca să îți meargă bine tot restul anului.
Milioane de oameni se nasc în fiecare zi a anului în toate colțurile lumii. Există persoane născute în zile de sărbătoare precum Crăciunul, Paștele sau chiar de Revelion. Despre acestea din urmă se spune că sunt unele dintre cele mai norocoase și fericite persoane. Persoanele născute în Ajunul Anului Nou, pe 1 decembrie sau chiar în noaptea dintre ani au păreri diferite despre data la care au apărut pe lume, astfel existând persoane bucuroase că s-au născut în această zi specială, dar și oameni cărora nu le place că ziua lor de naștere se suprapune cu una dintre
Superstiții despre persoanele născute între ani
Ziua nașterii unei persoane poate oferi multe informații despre personalitatea acesteia, dacă se analizează în detaliu ziua și ora la care a apărut pe nume. Nașterea în noaptea dintre ani oferă speranță oamenilor care privesc cu încredere înspre noul an. Despre persoanele care sunt născute în ziua de Revelion se spune că sunt foarte speciale și că au un viitor strălucit.
Au șanse foarte mari să se facă remarcate pe parcursul vieții și le place foarte mult să se afle în centrul atenției.Persoanele născute de Revelion se află într-o evoluție constantă și caută mereu să se autodepășească pe sine în orice domeniu în care profesează. Adoră aventurile și lucrurile noi și nu le place să facă un singur lucru pentru mult timp pentru că se plictisesc foarte repede.
Citeste si: Obiceiuri și tradiții de Anul Nou: Ce este Cerbul și cine merge cu el
Bebelușii care apar pe lume în prima zi din an sunt predispuși spre noroc. Aceștia au cele mai multe șanse să exceleze pe plan educațional, profesional și financiar, dar vor avea parte de bucurii și pe planuri personale precum familie sau iubire. De asemenea, vor fi ocoliți în mare parte de probleme grave și vor trece cu ușurință peste orice evenimente neplăcute.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
În bătrâni se spune despre cei născuți pe 1 ianuarie că vor fi feriți de spiritele rele care le-ar putea aduce suferință și necazuri.
Mai mult decât atât, tradiția străveche spune despre persoanele născute de Revelion că vor găsi foarte repede iubirea adevărată și că își vor întemeia familii numeroase.Superstiții de Revelion
Fiind una dintre cele mai importante sărbători ale anului, noaptea dintre ani vine cu o serie de reguli care trebuie respectate pentru a avea un an nou bun. Câteva dintre aceste superstiții sunt:
- În noaptea de revelion trebuie să fie zgomot puternic și muzică tare pentru a alunga toate spiritele rele;
- Trebuie să ai în buzunar bani pentru avea un nou bun din punct de vedere financiar;
- Nu dormi mult în prima zi din an, deoarece vei fi leneș tot anul;
- Pune-ți o dorință la miezul nopții fix și gândește-te la ea tot restul serii pentru a se putea îndeplini;
- Închide toate geamurile și toate ușile pentru a păstra norocul în casă și pentru a lăsa ghinionul la ușă;
- Nu face curățenie în seara de revelion pentru că se spune că alungi norocul din casă;
- Poartă un lucru nou în noaptea dintre ani pentru a avea parte de obiecte noi tot restul anului;
- Nu plânge și nu fi trist în noaptea dintre ani! În caz contrat vei fi plin de probleme tot restul anului;
- Nu mânca pui în noaptea dintre ani. Se spune că norocul din casă se risipește „așa cum găina scormonește împrăștie pământul”;
- Nu intra în noul an cu datorii și nu te împrumuta la cineva sau nu împrumuta pe altcineva în noaptea dintre ani;
- Poartă ceva roșu pentru a avea noroc anul viitor;
- Pune o ramură de vâsc pe masă pentru a atrage norocul.
Citeste si: Ce pățești dacă te prinde Anul Nou fără bani în buzunar. Tradiția care se respectă de Revelion 2022
Cine își serbează ziua de nume pe 1 ianuarie?
Pe data de 1 ianuarie este ziua Sfântului Vasile, sărbătoare foarte importantă din punct de vedere religios. Pe 1 ianuarie nu sunt serbați doar oamenii născuți în această dată, ci și cei care poartă numele Sfântului Vasile. Aproximativ 600.000 de români își serbează onomastica pe 1 ianuarie în fiecare an.
Nu mai puțin de 500.146 de bărbați români își serbează ziua de nume de Sfântul Vasile. Aceștia au fost botezați fie cu numele clasic, fie cu derivate care provin de la numele Sfântului. Astfel, aproximativ 478.715 de persoane poartă numele de Vasile și 20.000 numele de Vasilică. Alte derivate sunt Sile, Silică, Sică și Vasi și sunt purtate de peste 1.100 de români.
În România aproximativ 87.181 de femei au prenume derivate din numele Sfântului Vasile. Cele mai multe se numesc Vasilica, aproximativ 83.000 de persoane, urmat de Vasilca, purtat de circa 1.800 de românce. Alte derivate sunt Sica și Vasila, nume ale aproximativ 900 de femei, respectiv 528.
Sursă: safeforyou.ro