David Popovici a dezvăluit că vrea să ajungă să bată recorduri mondiale și la seniori, după ce a doborât mai multe recorduri mondiale de juniori.
Chiar în finala de 200 de metri liber de la Campionatul Mondial, câștigată de român, David Popovici și-a doborât propriul record mondial de la juniori. Românul mai este junior câteva luni.
"Să bat recorduri mondiale la juniori înseamnă o continuitate plăcută și îmi dă speranță că voi ajunge și la recorduri mondiale adevărate de seniori, sau absolute, nu adevărate.
Nu știu cât mai durează, dar știu că am tot timpul din lume, nu ne grăbim nicăieri. O să avem momentele noastre bune, așa cum vor fi și altele mai rele. E un sport și astfel de lucruri se întâmplă. Sunt pregătit pentru ce-mi rezervă viitorul.
Mii de mesaje am primit, nu am cum să mă uit la toate, am răspuns familiei, rudelor, însă nu aș avea cum să le răspund tuturor, nici nu ar fi bine.
Pe internet fanii mai înrăiți știau unde să caute, la televizor e mai bine. E un sport care merită mai multă atenție.
Până mâine vreau să mă odihnesc bine, să mă rezum la mesajele necesare, să nu mă las cuprins de atenția asta, care e pozitivă, dar și în cantitate prea mare poate strica. Iar mâine e o nouă zi", a declarat Popovici, citat de Sport.ro.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
David Popovici, campion mondial la înot la doar 17 ani!
David Popovici a devenit campion mondial în proba de 200 de metri liber. Popovici a încheiat finala de 200 de metri liber de la Campionatul Mondial de seniori de la Budapesta cu timpul 1:43.21,
David Popovici este al treilea campion mondial la înot din istoria României, după Tamara Costache (50 m liber, 1986) şi Diana Mocanu (200 m spate, 2001).
Timpul obținut de Popovici în finala de la 200 liber este al patrulea din istorie.
Timpul său a fost depăşit în istorie doar de Paul Bidermann (Germania) – 1:42.00, Michael Phelps – 1:42.96 şi Yannick Agnel (Franţa) – 1:43.14. Din 2012, niciun alt înotător nu a mai coborât sub timpul de 1:44.00."M-am gândit la voi toți. Vă mulțumesc! — simţindu-se mândru la Duna Aréna", a postat David Popovici pe contul său de Facebook după ce a devenit campion mondial.