Dincolo de agitatia urbana din Romania, Printul Charles a deschis portile unor tinuturi uitate chiar si de romani. In catunul Valea Zalanului din inima Transilvaniei, printul cu sange albastru a descoperit cea mai de pret comoara. Peisajul de poveste, linistea oferita de natura, naturaletea si sinceritatea unor sateni pentru care timpul se deruleaza ca in Epoca Medievala i-au incantat inima Printului care n-a rezistat tentatiei de a cumpara cateva proprietati.
Pe Valea Zalanului, oamenii traiesc simplu, in case traditionale, dupa randuiala stiuta din generatie in generatie. In satuc nu exista nici macar semnal la telefonia mobila. Aici, graiul naturii e cel care domneste si care l-a convins pe Printul Charles sa cumpere doua proprietati, cu mai multe cladiri. Una dintre ele este o casa veche de mai bine de un secol. Oaspetii Printului se pot delecta in cinci camere duble, o sufragerie inalta de 7 metri cu un semineu urias si mai multe terase.
Chiar daca a fost complet renovata, casa pastreaza parfumul locului. Pajisti inverzite, porti si usi cu modele traditionale. Interiorul seamana cu decorul din casele boierilor de altadata. Scaune tapitate pentru a oferi confort, randuri de vase pictate manual de mesterii populari, care se sprijina acum de-a lungul peretilor, soba de teracota, mobila maronie in timp ce partea moderna este redata prin mici detalii precum veioze, chiuveta sau cada. De cum iesi din casa, insa, aerul medieval revine. Stalpii care vegheaza prispa casei si tabloul naturii care ti se arata, mirosul paielor, toate sunt de nepretuit.
O alta comoara care-l fascineaza pe Printul Charles este proprietatea din satul brasovean Viscri. Casa saxona de aici are 3 dormitoare duble, doua bai, o bucatarie si o terasa, toate aranjate in stil traditional. In fata casei este gradina de zarzavaturi, cateva randuri cu porumb si ramuri lungi de vita de vie.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Mostenitorul Coroanei Britanice a sosit inca de ieri pe meleagurile transilvanene. In Satul Viscri, Printul Charles s-a acomodat deja cu o indeletnicire de baza a satenilor: cositul.