Soldații ucraineni au făcut publice pe rețeaua Reddit imagini din bucătăria unui vehicul blindat care aparține trupelor rusești și care a fost capturat de ucraineni. Noi dovezi au ieșit la iveală despre alimentația pe care soldații ruși o au pe front, după ce s-a speculat că aceștia au fost trimiși la război cu mâncare expirată de mai mulți ani.
Ce mănâncă, de fapt, soldații ruși trimiși de Putin în Ucraina. Descoperirea făcută de soldații ucraineni
Soldații ucraineni care au capturat un vehicul blindat KamAZ, care aparținea trupelor rusești, au filmat conținutul bucătăriei și au dezvăluit cu ce se hrănesc soldații lui Putin.
Aceștia au găsit înăuntrul blindatului doar trei produse alimentare ”proaspete”: borcane de murături, saci de cartofi şi de ceapă, relatează Daily Star, care publică şi filmarea urcată pe forumurile Reddit.
Spațiul în care trupele ruse își depozitau hrana erau podeau și dulapurile, care erau ticsite de provizii consistente de cartofi, ceapă și borcane cu murături.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
În dulapuri au dat peste borcane mari de murături, unele sparte, dar şi o cutie de plastic umplută cu diferite condimente.
Un restaurant „Bubba Gump” (referinţă la un personaj din „Forrest Gump” care a avut ideea deschiderii unui restaurant care să servească fructe de mare) de cartofi- prăjiţi, copţi şi fierţi, a remarcat amuzat un utilizator.
Un al utilizator a scris că soldații ruși mai primesc și altceva, nu doar cartofi: ”Cel mai probabil ingredientele pentru mâncare sunt depozitate într-un alt camion”, a scris el.