Diversitatea pe piaţa alimentelor nu a fost nicicând mai puternică, însă, cu toate acestea, nutriţioniştii ne averizează cu privire la obiceiurile nesănătoase pe care le avem. Ca un contra exemplu pentru stilul de viaţă modern, am putea lua modul în care se hrăneau strămoşii noştri, care în ciuda limitărilor vremii reuşeau să ducă o viaţă mai sănătoasă. Iată ce mâncau românii în trecut, potrivit historia.ro.
Alimentaţia românilor acum 600 de ani
În cartea „Alimentaţia poporului român”, publicată în 1939, Medicul Ion Claudian susţinea că românii au fost dintotdeauna un „popor mâncător de lapte”. Acest lucru este demonstrat şi de ocupaţia sa de bază:creşterea animalelor, alături de agricultură.
De unde provine imaginea românului-cioban? „Odată cu năvălirea romanilor, populaţia s-a retras în munţi şi în dealurile submuntoase pentru a nu fi subjugată. De la grâul lui Burebista, trecem la alt sistem de alimentaţie”, spunea prof.
Oile puteau fi crescute în regiunile montane şi astfel, s-au născut marii ciobani şi marii crescatori de oi. Dar nu se putea trăi numai din laptele şi carnea de oaie, era nevoie şi de cereale. „Strămoşii noştri au fost nevoiţi să găsească o alternativă la grâu, pentru că acesta nu se putea cultiva nici în munţi, nici pe dealuri.
Aşadar, au trecut la mei. După anul 400-500 a apărut cultura de mei, care s-a menţinut până la introducerea porumbului adus din America (secolul al XVII-lea)”, adaugă prof. dr. Iulian Mincu.
Medicul Ion Claudian, preciza în lucrarea sa că, deşi românii creşteau multe animale, erau vegetarieni. Păstorul „nu era dispus să-şi împuţineze turma”, deoarece era „propriul său capital”. Astfel, se mulţumea „cu dobânda-laptele, lâna”. Ciobanul român sacrifica doar animalele bolnave.
„Ştefan cel Mare nu era mămăligar”
Românul de altădată îşi completa hrana cu turte coapte din mei, pe lângă lapte şi produsele derivate. Aceste turte „jucau un rol de căpetenie în alimentaţia masei mari a populaţiei”. Carnea de porc, şi rar de oaie, capră sau vită mare, „hrană ocazională, excepţională, sau un aliment de conservă pentru iarnă (slănină, pastramă)”.
Citește și: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii
Conform prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopshi, fost director al Institutului de Cercetări Alimentare, soiurile vechi de grâu şi mei de acum câteva secole erau mult mai hrănitoare decât cele de astăzi. “Ştefan cel Mare nu era mămăligar. Pe vremea lui nu se mânca porumb şi cartofi. Mâncarea era bazată în special pe mei. Toate erau preparate natural, nu erau industrializate ca acum, iar compoziţia cărnii şi a laptelui era apropiată de starea naturală”.
Astfel, untul de primăvară pe care îl preparau păstorii din zonele subalpine “ era medicament, pentru că vegetaţia pe care o mâncau oile era alcătuită, în mare parte, din plante medicinale”.
„Mălai-Vodă”, porecla lui Mihai Viteazul
În „Universalitatea alimentaţiei. Istoria şi particularităţile alimentaţiei la români” (2000), Iulian Mincu descrie impresiile unui călător străin din anul 1576: „Pe când (Ştefan) Bathory (Principele Transilvaniei, n.r.) călătorea prin Moldova cea devastată de turci şi tătari, Voevodul, care ştia lipsa generală, îi trimise ca un dar preţios – o pâine de secară!”.
După o sută de ani, un misionar catolic ce a vizitat Muntenia spunea, în 1670, că „tot acel popor se hrăneşte cu pâine de mei, iar Mihai Viteazul era poreclit de saşi, în bătaie de joc, Mălai-Vodă”.
Citeste si: Cand devin cartofii toxici: semnele care iti arata ca trebuie sa ii arunci! Nu ii mai consuma daca vezi asta
Porumbul şi cartoful schimbă ordinea alimentară
Apariţia porumbului în secolul XVII-XVIII şi a cartofului în secolul XIX a reprezentat un punct de cotitură în alimentaţia românilor, în special a ţăranilor.
„Porumbul a scăpat ţărănimea de la noi şi din alte ţări de foamete şi a evitat o criză economică gravă”, spunea fostul ministru al Sănătăţii, Iulian Mincu. Meiul a fost înlocuit de porumb, pentru că avea un gust mai bun, şi productivitatea era mare. Totuşi, consumul excesiv de porumb, fără alte alimente, a generat pelagră-boală caracteristică populaţiilor sărace.
“În secolul al XIX-lea, alimentul de bază al ţăranului era mămăliga din făina de porumb, la care se mai adăuga fasole, varză, lapte, ceapă şi usturoi. El mânca foarte rar carne sau ouă pentru că, în general, acestea erau produse destinate pieţei, el le vindea, nu le consuma. Porumbul a provocat mari epidemii de pelagră”, menţiona istoricul Alin Ciupală.
Cultivarea cerealelor a luat avânt după 1829, în detrimentul creşterii animalelor. Boierii au fost obligaţi, până în 1829, să vândă turcilor grâu ieftin. Au luat amploare cultivarea cerealelor (grâu, porumb, mei, orz), care erau însă destinate exportului, după ocupaţia militară rusă a Ţărilor Române, în anul 1829.
Laptele, folosit ca medicament
Sărăcirea populaţiei şi micşorarea păşunilor, în special din Muntenia şi Moldova, a scăzut şi mai mult consumul de lactate.
„Laptele este aşa de puţin, că nu se întrebuinţează ca aliment, ci ca medicament!”, spunea doctorul Nicolae Lupu.
Transilvănenii consumau, în cursul secolului, lapte acru, smântână, caş, brânză şi unt. “Între 1815-1817 a căzut peste Transilvania o foamete dintre cele mai înfricoşătoare. Până şi cocenii de păpuşoi se tăiau, se măcinau, folosind la prepararea mămăligii”, scria istoricul George Bariţiu despre foametea din Ardeal.
Pâinea albă, prăjitură pentru copii
Grâul era folosit doar de orăşeni şi de românii avuţi, deşi era principala cereală exportată.
“Pâinea albă figurează ca un fel de prăjitură pentru copii, când sunt bolnavi. Cozonacii, plăcintele se fac numai la zile mari ca Paştele şi Crăciunul”, preciza dr. Grigore Benetato, la începutul secolului XX.
Medicul Gheorghe Crăiniceanu afirma în lucrarea sa “Igiena Ţăranului Român” (1895), că mămăliga era “stâlpul casei”, iar legumele erau “cel mai uzitat şi mai plăcut adaos”. Pe lângă mămăliga fiartă sau pripită, cu cartofi sau cu lapte, ţăranii mai mâncau fasole păstai sau boabe. În perioada posturilor erau preferate varza, castraveţi, ambele proaspete sau murate, lăptuci, ştevie, urzici sau susai. Dovleacul se consuma, în special, în postul Crăciunului.
Ca şi în prezent, în secolul al XIX-lea se dregeau mâncărurile cu ceapă, praz, ardei, pătrunjel, hrean, usturoi, mărar, leuştean, oţet, zeamă de varză sau borş. Ţăranii mai mâncau şi peşte, provenit în special din Dunăre, în yilele de sărbătoare pentru care dădeau la schimb mălai.
Orăşenii cu „dare de mână” din Bucureşti, mâncau carne de purcel şi mititei, serveau la cafenele prăjituri, şerbet, cafea şi chiar „mezelicuri”.
Citeste si: Ce au mâncat Faimoșii în prima zi în junglă la Survivor Romania 2021. Jador a făcut haz de situație
În privinţa tehnicii de preparare a alimentelor, „prăjirea” alimentelor este relativ recentă. Atunci de bază era fierberea sau frigarea. În perioada postului, grăsimea animală, în special de porc, era înlocuită de uleiul de in, rapiţă sau cânepă.
Citeste si: Sapte feluri de mancare speciale pe care merita sa le incerci
