Ce mare sfânt este prăznuit pe 13 decembrie în calendarul creștin ortodox. E sărbătoare cu cruce neagră, iar credincioșii au dezlegare la pește luni

Autor: Amalia Georgescu
Actualizat: 10 sep 2022, 06:00

Pe 13 decembrie, în calendarul creștin ortodox este prăznuit Sfântul Ierarh Dosoftei 

Sursa: Captură YouTube

Sărbătoare mare pentru credincioși, cu cruce neagră, la început de săptămână. Ce sfânt este prăznuit în calendarul creștin ortodox pe 13 decembrie?

Pe data de 13 decembrie, credincioșii îl pomenesc pe Sfântul Ierarh Dosoftei, cel care a luptat pentru ca românii să poată avea acces la credință pe înțelesul lor, în limba română. În calendarul creștin ortodox, luni este sărbătoare cu cruce neagră, iar credincioșii au dezlegare la pește.

Calendar Creștin Ortodox, 13 decembrie 2021. Cine a fost Sfântul Ierarh Dosoftei?

Sfântul Ierarh Dosoftei este pomenit de Biserica Ortodoxă în Postul Crăciunului, mai exact pe data de 13 decembrie.

De-a lungul vieții sale, sfântul a luptat neîncetat pentru poporul român și pentru ca limba română să nu se piardă. Într-o perioadă în care majoritatea slujbelor erau ținute în limba greacă sau slavonă, Sfântul Ierarh Dosoftei s-a asigurat că românii pot asculta slujba în limba română pentru a înțelege exact cuvântul lui Dumnezeu.

Sfântul Ierarh Dosoftei a fost mitropolit al Moldovei între anii 1671-1693 și este cunoscut drept primul poet național, traducător în limba română al cărților religioase.

În plus, a tradus și cărți de literatură dramatică și istorie universală, dar a copiat și nenumărate documente și inscripții, conform crestinortodox.ro.

Sfântul Ierarh Dosoftei a pătimit mult, mai ales după ce, în anul 1686, acesta a fost luat ostatic de soldații polonezi. 7 ani mai târziu, Sfântul Ierarh Dosoftei a murit, mai exact pe data de 13 decembrie 1693, motiv pentru care ziua de 13 decembrie a fost aleasă pentru pomenirea lui.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei în 2005.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Crăciun 2021. Iată când se sărbătorește Crăciunul pe stil vechi 2022 și de ce unii oameni fac sărbătorile mai târziu

Ce rugăciune se spune pe 13 decembrie, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Dosoftei?

13 decembrie este zi de post și rugăciune în calendarul creștin ortodox, însă pentru a cinsti memoria Sfântului Ierarh Dosoftei, credincioșii au dezlegare la pește în această zi.

De Sfântul Ierarh Dosoftei, credincioșii pot rosti rugăciunea închinată acestuia. Este vorba despre o rugăciune puternică și care poate fi spusă în cele mai dificile momente.

„O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavaza Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești.

Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminator și sfințitor al limbii române, mare iubitor al sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală, pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos.

Acum, te rugăm, pastor luminat al Bisericii și împreună-liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocrotească pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.”, aceasta este rugăciunea către Sfântul Ierarh Dosoftei.

Citeste si: Postul Crăciunului 2021. 10 lucruri pe care nu trebuie să le faci până pe 24 decembrie. Este mare păcat