Ce mesaje se transmit pe 29 august 2022. Este Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiții și superstiții

Author: Bianca Vidoi

Ce mesaje se transmit de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul  

Sursa: Facebook

Pe data de 29 august este Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul și este ultima sărbătoare din anul acesta bisericesc care se termină pe 31 august.

Considerat Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar şi cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament. Iisus şi-a început activitatea numai după moartea lui Ioan Botezătorul.

Citeste si: Pe ce dată este Sfânta Maria în 2022. Ce e interzis să faci în această zi de mare sărbătoare

Ce mesaje se transmit cu ocazia Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Pe 29 august al fiecărui an, creștinii îl pomenesc pe Sfântul Ioan Botezătorul și crima care i-a fost săvârșită de către împăratul Irod. Deși nu se spune la mulți ani, se pot trimite mesaje, urări sau SMS-uri oamenilor dragi, iar aici sunt câteva exemple pentru acea zi sfântă.

„Fie ca Sfântul Ioan să îți călăuzească pașii spre fericire și împliniri. La mulți ani!”

„Dragă Ioane, îți urez tot binele din lume și tot ce a fost rău să ștergem cu buretele.

La mulți ani!”

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul se sărbătorește pe 29 august
[Sursa: Facebook]

Aceste mesaje, urări și SMS-uri pot fi trimise oamenilor dragi care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul, chiar dacă acest lucru se face în special pe 7 ianuarie, cu ocazia Soborului Sfântului Ioan Botezătorul.

Citeste si: Tradiții obiceiuri și superstiții de Sfânta Maria 2022. Ce lucruri nu trebuie să facă o femeie sub nicio formă pe 15 august

„Mă bucur că exiști în viața mea și mă bucur că Sfantul Ion, al cărui nume îl porți, mi te-a dăruit pentru a mă bucura de prietenia ta sinceră și necondiționată. La mulți ani!”

„Îți urez La mulți ani, pentru că porți acest nume și fie că Sfantul Ion pe care îl reprezinți, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și liniștea interioară. La mulți ani!”

„Sfântul căruia îi porți numele să te ocrotească în fiecare zi. La mulți ani cu împliniri și momente frumoase în viitor!”

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

„Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile să vă însoțească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sf. Ion cât mai frumoasă! La mulți ani!”

„Fie ca această zi de Sfântul Ioan să te ducă pe culmi și mai înalte de succes și prosperitate. Să ai o zi frumoasă! La mulți ani!”

Citeste si: Doctrina Bisericii Scientologice. Are o mulțime de adepți la Hollywood, printre care și Tom Cruise

„Îl sărbătorim pe Sfantul Ion și te sărbătorim pe tine. Îmi doresc să fii mereu blând, bun și drăguț cu toți cei din jurul tău. Ești un prieten de nădejde și un adevarat om. Iartă, iubește și trăiește frumos cu cei din jurul tău. La mulți ani!”

Tradiții și superstiții de care trebuie să ținem cont pe 29 august

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, tradiții și superstiții
[Sursa: Facebook]

Cu ocazia Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul se spune că nu este bine să se consume vin roșu sau alimente de această culoare pentru a nu semăna cu sângele vărsat de Sfântului Ioan Botezătorul.

Tot în această zi sfântă, nu este bine să folosim mătura, deoarece se spune că tulbură liniștea morților sau cuțitul, pentru că prin acesta a fost luată viața Sfântului Ioan Botezătorul, iar din această cauză alimentele pe care le vom consuma vor fi rupte cu mâna. Nici farfuriile sau alte vase nu sunt bine de folosit în această zi deoarece se crede că după ce a fost tăiat, capul sfântului a fost pus pe o tipsie.

De altfel, pe 29 august se ține post negru, pentru iertarea păcatelor, fiind permisă doar mancarea strugurilor.

Citeste si: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2022. Pe ce dată pică. Este ultima mare sărbătoare din anul acesta bisericesc

Surse: libertatea.ro, huff.ro

 


Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.