Ce model de pătuț este potrivit pentru bebe: 5 sfaturi utile

Autor: Oana Picerea

Venirea pe lume a unui nou membru al familiei este extrem de emoționantă pentru orice părinte, dar și solicitantă fiindcă implică responsabilitate. Pătuțul pentru bebe este una dintre cele mai importante achiziții la care se gândesc părinții imediat ce primesc minunata veste.

Micuțul tău are nevoie de un mediu confortabil în care să se simtă în siguranță, iar pătuțul este obiectul cu care va intra cel mai des în contact, astfel că trebuie ales cu multă grijă.

Citește în continuare un ghid care vine în întâmpinarea viitorilor părinți, astfel încât aceștia să poată cumpăra pătuțul potrivit pentru bebelușul lor.

1. Pătuțul trebuie să fie cât mai sigur pentru bebe

Pentru a evita posibilele accidente, asigură-te că pătuțul este sigur pentru bebe. Cadrul patului trebuie să fie rezistent, să aibă marginile rotunjite și să nu prezinte spații în care micuțul își poate prinde mâinile ori picioarele. Salteaua trebuie să fie fermă, cu o spumă densă, de preferat hipoalergenică. Este indicat să mergi într-un magazin fizic pentru a vedea piesa de mobilier gata montată. Astfel poți să observi exact care este calitatea materialelor. În plus, poți să obții și sfatul consilierilor specializați. Vino să comanzi modelul potrivit de pătuț pentru bebeluș Chicco în magazinele fizice.

Dacă modelul de pătuț pentru care ai optat are roți, atunci trebuie să fie dotat și cu dispozitive pentru blocarea lor. Iar dacă ai optat pentru un pătuț vopsit, asigură-te că este o vopsea pe bază de apă fiindcă este non-toxică.

2. Alege un model de pătuț cu spațiu de depozitare

Spațiul de depozitare al pătuțului pentru bebe nu este un aspect apreciat de părinții aflați la început, dar care devine prețios pe parcurs. Fie că optezi pentru un model cu buzunare laterale din material textil, fie că alegi unul cu sertare și rafturi mici, vei realiza curând cât de utile pot fi. Astfel vei avea la îndemână obiectele de care ai nevoie pentru cel mic – de la haine și jucării până la biberoane și scutece. De fiecare dată când vei avea nevoie de ele, vei ști exact de unde să le iei.

3. Accesoriile pătuțului pentru bebe nu trebuie neglijate

Nu pune pe plan secund accesoriile cu care vine dotat pătuțul pentru bebe. Gândește-te la principalele nevoi pe care le ai și ia o decizie în funcție de acestea. Spre exemplu, unele modele de pătuțuri pentru bebeluși vin la pachet cu o plasa antiinsecte, sistem de sunete și lumini, masă pentru înfășat ori jucării atașate. Profită de orice funcție suplimentară care îți poate fi de folos.

4. Ia în calcul spațiul de care dispui în locuință

Știi că ai ales modelul potrivit de pătuț atunci când se încadrează la perfecție în spațiul de care dispui. Așadar, nu alege un model de pătuț mare dacă nu ai unde să îl așezi în casă. Este indicat să faci măsurători înainte și să vezi exact unde ai putea să pui pătuțul astfel încât să fie confortabil și pentru micuțul tău.

5. Investește într-un model de pătuț transformabil

Una dintre cele mai bune achiziții pe care o poți face este un model de pătuț transformabil. Acesta se adaptează cu ușurință etapelor de dezvoltare a copilului, putându-i fi alături chiar până la începerea școlii. Chiar dacă investiția inițială va fi mai mare, în comparație cu alte pătuțuri pentru bebeluși, se va amortiza în timp fiindcă nu va fi nevoie să cumperi alt obiect de mobilier în următorii ani.

Foto: unsplash.com