Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște. 25 aprilie 2022, zi cu o dublă semnificație în calendarul creștin ortodox. Tradiții și obiceiuri în Lunea Albă

Author: Amalia Georgescu
Actualizat: 25 apr 2022, 08:51

A doua zi de Paște se mai numește și Lunea Albă 

Sursa: pexels

În calendarul creștin ortodox, ziua de 25 aprilie 2022 are o semnificație dublă în acest an. Este a doua zi de Paște, dar și ziua în care este prăznuit Sfântul Gheorghe. Iată ce nu ai voie să faci în Lunea Albă.

A doua zi de Paște, care în calendarul creștin ortodox pică pe data de 25 aprilie 2022, mai este cunoscută și sub denumirea de Lunea Albă. Practic, în această zi începe Săptămâna Luminată. Iată ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște și ce tradiții și obiceiuri se respectă.

Calendar creștin ortodox, 25 aprilie 2022. A doua zi de Paște, zi importantă pentru toți credincioșii

A doua zi de Paște are o semnificație aparte pentru credincioși. În calendarul creștin ortodox al anului 2022, Lunea Albă este prăznuită pe data de 25 aprilie. Prima zi din Săptămâna Luminată este Lunea Albă și în credința creștină, aceasta este a doua zi de Paște. Este ziua în care credincioșii sărbătoresc în continuare Miracolul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Luna Albă sau a doua zi de Paște este însemnată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox.

Se spune că aceasta este ziua în care se deschid porțile Raiului, motiv pentru care credincioșii ar trebui să fie mai buni, mai iertători, să lase de-o parte problemele și să se împace cu cei cu care sunt certați, asta dacă nu au făcut-o deja în ziua de Paște 2022.

În acest an, a doua zi de Paște are o dublă semnificație. Mai exact, în Lunea Albă, creștinii ortodocși fac și prăznuirea Sfântului Gheorghe.

Deși în calendarul creștin ortodox sărbătoarea Sfântului Gheorghe pică în fiecare an pe data de 23 aprilie, în 2022, marele sfânt este prăznuit pe 25 aprilie, în a doua zi de Paște. Regulile bisericești spun că dacă o sărbătoare pică în Săptămâna Patimilor, aceasta trebuie mutată în a doua zi de Paște.  Săptămâna Mare este o perioadă de post aspru și rugăciune, motiv pentru care credincioșii nu pot cânta și nu pot sărbători.
În 2022, toți cei care poartă numele Sfântului Gheorghe își serbează onomastica pe data de 25 aprilie, în a doua zi de Paște.

Citeste si: Când pică Paștele ortodox și catolic în 2023

Citește și: Informatii despre pulsul normal in functie de varsta

Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște. Tradiții, obiceiuri și superstiții în Lunea Albă

Pe 25 aprilie 2022, în calendarul creștin ortodox începe Săptămâna Luminată. Aceasta este săptămâna care urmează după sărbătoarea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, iar prima zi este cunoscută sub denumirea de Lunea Albă.

În a doua zi de Paște 2022, mai exact în Lunea Albă, credincioșii nu au voie să muncească, să spele rufe, să calce sau să coasă. Cum a doua zi de Paște este la fel de importantă ca prima, credincioșii care muncesc în această zi pot avea parte de rele, fiind considerat un mare păcat.

Tradiția spune că, în a doua zi de Paște, credincioșii nu ar trebui să se certe cu cei din jur, ci din contră, această zi ar trebui să fie una a iertării și iubirii. Se crede că toți cei care se ceartă sau varsă lacrimi în a doua zi de Paște vor avea motive de supărare în restul anului.

În Lunea Albă, a doua zi de Paște, finii trebuie să meargă la nași cu bucate alese, iar copiii trebuie să își viziteze părinții. Este o zi specială și care se petrece în compania familiei.

Pentru ca locuința lor să fie ferită de primejdie, credincioșii obișnuiesc să o stropească cu agheasmă în a doua zi de Paște. 

Se crede că cei care mor în a doua zi de Paște vor ajunge direct în Rai, cerurile fiind deschise în Săptămâna Luminată. În cazul acestor persoane, slujba înmormântării este înlocuită cu slujba Învierii, potrivit crestinortodox.ro.

Citeste si: Mesaje și felicitări de Paște 2022. Cele mai frumoase urări pe care le poți face celor dragi de Paște

 


În ediția de vineri, 17 mai, Cosmin i-a făcut o surprinză neașteptată Ștefaniei. Concurenta a rămas plăcut surprinsă de gestul tânărului.