Ce NU ai voie să faci în prima zi de Paște 2022. Tradiții, obiceiuri și superstiții de care să ții cont în Duminica Paștelui

Autor: Amalia Georgescu
Actualizat: 20 ian 2023, 10:55

Lucrurile care sunt interzise în ziua de Paște 2022

Sursa: PixaBay

În prima zi de Paște 2022, creștinii ortodocși respectă o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții. Iată ce nu ai voie să faci de Paște 2022, dar și ce obiceiuri aduc noroc și sănătate.

Tradițiile, obiceiurile și superstițiile legate de Paște 2022 diferă de la o zonă a țării la alta. Dacă în trecut erau respectate întocmai, în special de românii din zonele rurale, acum, multe dintre ele s-au mai pierdut, mai ales la orașe. Iată ce nu ai voie să faci în prima zi de Paște 2022, dar și ce obiceiuri și tradiții se respectă pentru sănătate, noroc și belșug.

Ce NU ai voie să faci în prima zi de Paște 2022? Lucrurile care sunt interzise pe 24 aprilie 2022

Sărbătoarea Paștelui este una foarte importantă pentru toți credincioșii, având în vedere că amintește de sacrificiul suprem făcut de Mântuitorul Iisus Hristos, dar și de miracolul Învierii. Există mai multe tradiții, obiceiuri și superstiții legate de sărbătoarea Paștelui. Una dintre ele spune că nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă de Paște 2022. Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei, motiv pentru care credincioșii ar trebui să o cinstească așa cum se cuvine.

Se crede că cei care sunt triști de Paște 2022, așa vor rămâne întregul an.

În prima zi de Paște 2022 nu se muncește, nu se spală, nu se calcă și nici nu se coase. Este sărbătoare cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, iar cei care vor ignora acest lucru se spune că vor atrage energiile negative asupra lor și vor avea parte doar de rele.

În prima zi de Paște 2022 nu se doarme. O superstiție veche spune că cei care dorm de Paște vor fi somnoroși și leneși întregul an, dar și că nu vor mai avea noroc.

Chiar dacă lumânarea adusă de la Înviere se stinge, se spune că aceasta nu ar trebui aruncată. Tradiția spune că această lumânare trebuie păstrată în casă pentru a oferi protecție împotriva tuturor relelor.

Citeste si: Vinerea Mare 2022. Se spală sau nu rufe în Vinerea Patimilor. Iată ce nu au voie credincioșii să facă în această zi sfântă

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Paște 2022, tradiții, obiceiuri și superstiții. Ce trebuie să faci în Duminica Paștelui? 

Pentru a avea parte de sănătate, noroc, belșug și pentru a fi feriți de rele, românii țin cont de o mulțime de tradiții, obiceiuri și superstiții.

Un obicei care se respectă în foarte multe case este ca în dimineața Paștelui, toți cei din familie să se spele cu apa în care au pus un ou roșu și o monedă de argint.

În timp ce îndeplinesc acest ritual, oamenii trebuie să spună următoarele cuvinte: „ Sa fiu sănătos și obrazul să-mi fie roșu ca oul; toți să mă dorească și să mă aștepte, așa cum sunt așteptate ouăle roșii de Paști; să fiu iubit ca ouăle în zilele Paștilor. Să fiu mândru și curat ca argintul”, conform crestinortodox.ro.

Tot în ziua de Paște se spune că este bine ca hainele purtate să fie noi. Acest obicei face trimitere la ideea de purificare a sufletului și a trupului, astfel că oamenii ar trebui să aibă măcar un articol vestimentar nou.

Pentru ca ochii lor să fie sănătoși și vederea să le fie bună, se spune că oamenii ar trebui să se uite în Duminica Paștelui într-un vas cu apă curată.

Imediat după ce vin de la slujba de Înviere, în dimineața Paștelui, oamenii ar trebui să ciocnească un nou roșu și să mănânce o bucățică de pască. Se spune că așa vor fi sănătoși ca oul și curați ca pasca.

Mai există o tradiție care spune că primul ou ciocnit de Paște 2022 ar trebui împărțit cu toți cei din familie pentru a avea parte de noroc, sănătate, belșug, dar și pentru a rămâne mereu împreună.

Despre copiii care se nasc de Paște se spune că vor avea un viitor strălucit, o viață lipsită de griji și probleme și foarte mult noroc. Dacă o persoană moare de Paște, atunci se crede că va ajunge direct în Rai, cerurile fiind deschise. 

Citeste si: Ce trebuie să aibă toți românii la slujba de Înviere pentru noroc! Recomandările făcute de bioenergoterapeutul Lidia Fecioru

 

Taguri: