Ca orice altă sărbătoare importantă, și Adormirea Maicii Domnului aduce o serie de tradiții și obiceiuri, păstrate de-a lungul timpului. De exemplu, nu aveți voie să mâncați orice pe 15 august, pentru că riscați să vă îmbolnăviți.
Ce nu trebuie să mâncați pe 15 august
Adormirea Maicii Domnului este cea mai vechie sărbătoare închinată Fecioarei Maria, iar românii păstrează și acum anumite tradiții legate de ziua de 15 august.
De exemplu, se spune că nu este bine să consumați mâncare gătită în această zi. În caz contrar, riscați să vă îmbolnăviți grav și să rămâneți cu fața pocită. Mai mult, la sate oamenii nu aprind focul deloc pe 15 august, ca să nu le ardă gospodăriile.
De asemenea, în această zi este bine să mergeți la biserică și să dați cu tămâie mormintele celor care au trecut în neființă.
Femeile măritate trebuie să meargă dimineața la biserică și să ducă struguri și prune, pentru ca preoții să le sfințească. După aceea, fructele vor fi împărțite celor nevoiași.
Tot femeile trebuie să culeagă flori din grădină și să le pună la icoana Maicii Domnului. După ce se vor usca, acestea pot fi folosite ca plante de leac, în caz de anumite boli.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria
În zonele de munte, ciobanii vin acasă cu turmele de oi, în ziua de Sfânta Maria. În acest fel se marchează finalul sezonului călduros.
Pe 15 august nu se muncește deloc, nici în casă și nici în gospodărie. În caz contrar, animalele se vor îmbolnăvi și necazul se va abate asupra casei respective.
Fetele care nu sunt măritate trebuie să poarte în sân o crenguță de ferigă, în ziua Adormirii Maicii Domnului și să se roage la icoana Fecioarei.
În niciun caz să nu vă tundeți pe 15 august și să vă aruncați părul! Se spune că nu o să vă mai crească deloc, iar bărbații vor cheli.
Nu este voie nici să vă scăldați în ape curgătoare în această zi. Oamenii cred că apele au fost spurcate de cerb și nu mai sunt curate.
O altă superstiție este că, dacă pe 15 august înfloresc trandafirii, vom avea parte de o toamnă foarte lungă și călduroasă.
Se spune și că nu este bine să mergeți înapoi în ziua Adormirii Maicii Domnului, pentru că Fecioara se va întrista și va lăcrima.
De asemenea, nu uitați să țineți ușa deschisă pe 15 august, ca să intre Fecioara Maria și să vă binecuvânteze casa.