Ce nu este bine să faci în perioada dintre Crăciun și Revelion? Tradiții și obiceiuri

Author: Bianca Vidoi

De ce nu este bine să împrumutăm bani în perioada dintre Crăciun și Revelion?

Sursa: Unsplash

Crăciunul a trecut, iar românii așteaptă să vină noul an pentru a se bucura de un nou început al vieții lor, însă țin cont de câteva tradiții și obiceiuri.

Românii au petrecut momente magice alături de prieteni și familie în perioada Crăciunului și acum se pregătesc pentru petrecerea ce este organizată adesea de Revelion, atunci când este celebrată trecerea dintre ani. Această noapte aduce o nouă speranță oamenilor, pentru un an în care să poată face schimbările pe care și le doresc și să își pună în minte noi obiective pe care să le îndeplinească. Pentru a îi ajuta în acest proces, românii țin cont de anumite tradiții și obiceiuri care să le aducă noroc, fericire și sănătate în noul an.

Tradiții și obiceiuri pentru perioada dintre Crăciun și Revelion?

Românii se bucură de perioada dintre Crăciun și Revelion pentru a își face ultimele pregătiri pentru noaptea dintre ani, astfel încât să atragă de partea lor norocul, sănătatea și avuția. Pentru a avea parte de noroc și prosperitate în anul ce urmează trebuie să lăsăm colindătorii în casele noastre, deoarece aceștia aduc în gospodăriile noastre vestea bună că Mântuitorul Iisus Hristos s-a născut.

Vom avea parte de belșug dacă le vom oferi acestora bani, covrigi, dulciuri sau fructe ca recompensă. În cazul în care vrem să avem noroc în dragoste în următorul an trebuie să avem parte de un sărut sub vâsc la miezul nopții. Pentru a atrage ceea ce vreți în anul ce urmează trebuie să țineți aproape ceea ce vă doriți, bani pentru bunăstare, partenerul pentru noroc în dragoste sau paharul în care aveți băutura preferată pentru veselire.

De ce trebuie să te săruți sub vâsc în noaptea dintre ani?
[Sursa: Unsplash]

Citește și: Meniu de Revelion 2024: Cinci idei de aperitive

Este important ca în noaptea de revelion să facem mult zgomot pentru a alunga spiritele rele ce se pot opri în casele noastre în această zi de bucurie pentru români.

În noaptea dintre ani este bine să avem o dorință în gândul nostru, astfel aceasta are șanse mult mai mari să se îndeplinească, iar dacă purtăm ceva roșu, atunci vom atrage și norocul în viața noastră.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Superstiții în perioada dintre Crăciun și Revelion 

În perioada dintre Crăciun și Revelion, românii țin cont de câteva superstiții, astfel încât să nu alunge toate lucrurile bune din viața lor pentru anul ce urmează. Se spune că în perioada aceasta nu trebuie să împrumutăm bani, deoarece acest obicei poate atrage dificultăți financiare și lipsa prosperității în viața noastră în anul ce urmează, potrivit playtech.ro.

Dacă ne dorim să oferim bani în această perioadă, aceștia nu trebuie să fie oferiți sub formă de împrumut, astfel nu trebuie să îi cerem înapoi, ci aceștia trebuie să fie oferiți ca un gest frumos în perioada sărbătorilor de iarnă. Se crede că în ultima zi din anul 2023 și prima zi a anului 2024 nu este indicat să cheltuim bani sau să aruncăm lucruri din casă, inclusiv gunoiul deoarece alungăm astfel norocul din casele noastre.

De ce nu trebuie să mâncăm carne de pui în noaptea dintre ani?
[Sursa: Unsplash]

În noaptea dintre ani nu este recomandăm să consumăm carne de pasăre, mai exact de pui, curcan, rață sau gâscă, pentru că ne aduce ghinion în anul ce urmează. În prima zi a anului 2024 nu trebuie să facem curățenie în casă deoarece aceasta o să atragă sărăcia în gospodăria noastră.