Persoanele care dețin un apartament în oricare zonă a României trebuie să respecte anumite obligații în momentul în care aleg să îl dea în chirie. Aceste reguli au ca scop asigurarea siguranței, liniștii și a unui trai bun oricăror persoane care plătesc chirie în imobilul respectiv. Aceste obligații sunt prevăzute de Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor.
În cazul în care un proprietar nu respectă aceste obligații privind reparațiile, modificările și alte decizii cu impact mare, aceștia riscă amenzi mari din partea autorităților competente. Suma aferentă acestor amenzi poate să ajungă cu ușurință la suma de 10.000 de lei, în cazul în care neregulile și ilegalitățile au o gravitate mare. Iată care sunt câteva dintre cele mai importante lucruri pe care proprietarii de apartamente trebuie să le evite pentru a fi amendați cu sume uriașe de către polițiștii locali, reprezentanții primăriei sau inspectorii de stat în construcții:
Ce nu trebuie să facă proprietarii
Proprietarii apartamentelor date spre chirie trebuie să respecte anumite condiții și obligații pentru a oferi un trai decent chiriașilor și pentru a putea fi scutiți de plata unor amenzi din partea autorităților competente. Iată care sunt câteva dintre acțiunile care le pot aduce amenzi mari proprietarilor de imobile care le pun în practică, conform avocatnet.ro:
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citeste si: 5 motive să investești în propria ta locuință
- Modificarea suprafeței utile. Proprietarii care doresc să modifice suprafața utilă a apartamentului trebuie să comunice aceste schimbări către asociația de proprietari și administrația fiscală pentru a nu risca plata unor amenzi;
- Nepermiterea accesului în locuință a unei autorități competente. Proprietarii de apartamente sunt obligați prin lege să permită accesul în interiorul apartamentului oricărei autorități competente, printre care se numără președintele asociației de proprietari, membrii comitetului executiv, administratorului sau persoanelor calificate pentru efectuarea unor reparații care trebuie făcute proprietății comune;
- Punerea în pericol a siguranței persoanelor care locuiesc în imobil. Proprietarii de apartamente sunt obligați să respecte anumite condiții de locuire și să nu facă modificări care ar putea pune în pericol integritatea structurii clădirii, a altor apartamente sau a bunei funcționări a instalațiilor. În caz contrar, aceștia pot pune în pericol siguranța locatarilor și riscă amenzi mari;
- Modificarea aspectului proprietății comune. Proprietarii de apartamente sunt obligați prin lege să nu modifice aspectul general al proprietății comune sau a elementelor constructive fără a respecta Legea asociațiilor și fără a primi aprobarea din partea autorităților competente;
- Schimbarea destinației locuinței. Proprietarii de apartamente trebuie să evite modificarea destinației locuinței sau a spațiului, cu o altă destinație decât aceea de locuință. Aceste schimbări pot fi făcute doar în urma aprobărilor și autorizațiilor din partea autorităților competente.
- Nepunerea în practică a lucrărilor de reparație. Proprietarii de locuințe trebuie să se ocupe la timp de toate lucrările de întreținere, reparație sau înlocuire ce țin de proprietatea individuală. În cazul în care nerespectarea acestor obligații de către proprietar produce prejudicii celorlalți proprietari de locuințe din proximitatea sa, deținătorul apartamentului riscă amenzi mari.
Care sunt amenzile
Amenzile aferente acțiunilor mai sus prezentate au valori diferite în funcție de gravitatea situației și a mai multor factori importanți. Astfel, nerespectarea uneia dintre aceste obligații poate să aducă proprietarilor un simplu avertisment, în cazul în care aceasta este prima abatere a persoanei în cauză. Totuși, în multe dintre cazuri măsura avertismentului nu este cea mai folosită de către autorități, persoanele competente alegând să amendeze proprietarii cu sume destul de mari în cazul în care apar nereguli. Iată care sunt amenzile pentru nerespectarea obligațiilor proprietarilor, conform avocatnet.ro:
Citeste si: Când începe programul Prima Casă 2022
- Necomunicarea modificărilor aduse suprafeței utile ale apartamentului – amendă între 200 și 1.000 de lei;
- Nepermiterea accesului în locuință a unei autorități competente – amendă între 500 și 3.000 de lei;
- Punerea în pericol a integrității structurii clădirii, a altor apartamente sau buna funcționare a instalațiilor – amendă între 500 și 3.000 de lei;
- Modificarea aspectului proprietății comune – amendă între 5.000 și 10.000 de lei;
- Schimbarea destinației locuinței sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință fără autorizațiile și aprobările legale – amendă între 5.000 și 10.000 de lei;
- Nepunerea în practică a lucrărilor de reparație, înlocuire și întreținere aferente locuinței, care pot aduce prejudicii celorlalți proprietari – amendă între 5.000 și 10.000 de lei.
Legea asociațiilor care include toate aceste obligații ale proprietarilor de locuințe se completează cu restul reglementărilor aferente regimului de contravenții, astfel încât persoanele sancționate au posibilitatea de a plăti doar jumătate din cuantumul prevăzut de lege în maxim 15 zile de la emiterea amenzii.