Sf Constantin și Elena 2023 sunt sărbătoriți pe data de 21 mai, dată marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox. Pentru marea contribuţie la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi ”întocmai cu apostolii”.
Sf Constantin și Elena 2023
Sf Constantin și Elena 2023. Prăznuiți de Biserica Ortodoxă la data de 21 mai, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare și pe mama sa, Elena Augusta.
Memoria și evlavia Bisericii îi păstrează și îi cinstesc pe Împărații Constantin și Elena ca Sfinți Întocmai cu Apostolii, deși au trăit la aproape două secole dupa aceștia.
Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre mai ales pentru Edictul de la Milano din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie, precum şi pentru organizarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; aceste acţiuni fiind considerate factori majori ai răspândirii religiei creştine.
Tradiții și obiceiuri Sf Constantin și Elena
În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare.
Potrivit tradițiilor și obiceiurilor populare, de Sf Constantin și Elena nu se lucrează grădinile și ogoarele, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
În unele regiuni ale țării, ziua Sfinților Constantin și Elena este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei, deoarece se spune că tot ce se seamănă după această zi se va usca.
De Sf Constantin și Elena, pentru a alunga duhurile rele și necurate, femeile tămâie casa și stropesc cu aghiasmă.
Ce nu trebuie să-ți lipsească din casă de Sf Constantin și Elena 2023
Potrivit superstiției, în ziua Sfinților Constantin și Elena este bine să aduci în casă cel puțin trei bujori îmbobociți pentru ca pacea și armonia să domnească în familia ta. Bujorul este simbol al armoniei, respectului și bunăstării. De asemenea, este bine ca pe data de 21 mai să mergem la Biserică cu alți trei bujori îmbobociți.
Citește și: Ce se mănâncă de Sf. Constantin și Elena: Tradiții românești pentru 21 mai 2023
Ce nu este bine să faci de Sf Constantin și Elena
În ziua praznicului Sf Constantin și Elena nu este bine să divorţezi sau să renunţi la o prietenie. Tradiția spune că, în caz contrar, toată viaţa vei avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental.
Totodată, pe 21 mai, de Sf Constantin și Elena, nu este bine să dai păsărilor cerului pâine, pentru că risipeşti sporul casei, și nu trebuie să strici cuibul păsărilor care au pui, oricât de zgomotoase ar fi ele, deoarece se crede că în familie vor fi necazuri tot anul, scrie gazetabt.ro.