Aproximativ 60,000 de români își sărbătoresc ziua onomastică pe 14 octombrie, de Sfânta Parascheva. Este zi de sărbătoare în casele tuturor celor care au primit la botez numele sfintei. Iată care sunt numele care se sărbătoresc de Sfânta Parascheva.
Sfânta Parascheva 2022. Ce nume se sărbătoresc pe 14 octombrie?
Pe data de 14 octombrie, în calendarul creștin ortodox este sărbătoare cu cruce roșie.
De Sfânta Parascheva, foarte mulți români și românce își serbează ziua onomastică, astfel că ei sunt cei care primesc mesaje, urări și felicitări în fiecare an, pe data de 14 octombrie. De-a lungul timpului, pornind de la numele Parascheva au apărut mai multe derivate, astfel că nu doar cei care poartă numele de Parascheva sau Paraschiv își serbează onomastica pe 14 octombrie.
- Parascheva
- Paraschiv
- Chiva
- Chivuța
- Vuța
- Paraschiva
- Pachita
- Paraschita
- Parastita
- Petcu
- Parasca
- Chivu
- Paraschivița
- Parascovea
- Parasiia
Toate aceste persoane își sărbătoresc ziua de nume pe data de 14 octombrie, ziua în care este cinstită Sfânta Cuvioasă
Parascheva.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Care este semnificația numelui Parascheva?
Numele Parascheva este un nume sfânt, care amintește de Sfânta Cuvioasă Parascheva, prăznuită în fiecare an pe data de 14 octombrie. Pe lângă această trimitere biblică, numele Parascheva provine din limba greacă, iar în traducere înseamnă „vineri”. În România, Sfânta Cuvioasă Parascheva mai este cunoscută drept „Sfânta Vineri”.
Se spune că persoanele care poartă acest nume sfânt sunt protejate de Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Cine a fost Sfânta Cuvioasă Parascheva?
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în anul 1025, în Epivat, aproape de Constantinopol. Tatăl ei a fost administrator al localității, în timp ce mama ei a fost o creștină cu frică de Dumnezeu. Sfânta Cuvioasă Parascheva a moștenit dragostea pentru biserică de la mama ei, având în vedere că aceasta o îndemna tot timpul să meargă la biserică și să îi ajute pe cei săraci.
Ascultând cuvântul Domnului, Sfânta Cuvioasă Parascheva a decis să se retragă în pustietate pentru a-și petrece timpul în post și rugăciune. Ulterior, un înger i s-a arătat și i-a spus să se întoarcă în orașul său natal. Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a întors în Epivat, iar la vârsta de 25 de ani a murit, fiind înmormântată ca o străină, pe malul mării.Moaștele ei au fost descoperite în momentul în care mai mulți credincioși săpau mormântul unui marinar. Au decis să îl așeze pe acesta în aceeași groapă, însă imediat după, Sfânta Cuvioasă Parascheva i s-a arătat în vis celui care a săpat mormântul, iar el a știut că trebuie să așeze moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva la loc de cinste, lucru care s-a și întâmplat ulterior.
Se spune că cei care se roagă la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva își pot găsi liniștea sufletească, pot scăpa mai ușor de probleme și se pot vindeca de bolile trupești și sufletești, fiind cunoscut faptul că, de-a lungul timpului, Sfânta Cuvioasă Parascheva a făcut mai multe minuni.
Citeste si: Sfânta Cuvioasă Parascheva 2022. Ce se dă de pomană de Sfânta Parascheva, pe 14 octombrie