După ce a petrecut 50 de ani în câmpul muncii, Petre Roman aștepta cu interes recalcularea pensiei sale. Într-un interviu recent pentru Bugetul.ro, el a dezvăluit că veniturile sale au fost majorate cu 2.300 de lei
Ce pensie primește Petre Roman, după recalculare
Acum, fostul premier are o pensie de peste 11.000 de lei lunar.
„Da, mi-a mărit pensia. Păi eu am avut 50 de ani de muncă. Mi s-a mărit cu 2.300 de lei”, a declarat Petre Roman, pentru Bugetul.ro .
După retragerea sa definitivă din politică, Roman a rămas implicat în cercetare, afirmând că a ținut conferințe pe teme științifice în diverse colțuri ale lumii, inclusiv în Barcelona, Italia, Luxemburg și, cel mai recent, India, o experiență pe care a descris-o drept „fabulosă”, dat fiind că a fost prima sa vizită acolo. El este și profesor, dar și președinte la o universitate din Geneva, subliniind că notorietatea sa în domeniul științific a continuat să crească, datorită participării la lucrări de anvergură, unde colaborează cu echipe internaționale de 20-30 de cercetători.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
„Acum 5 ani, când am zis că am ieșit și că nu mai voi reveni în politică, am încercat un lucru ce părea imposibil, să mă reîntorc în calitate de om de știință, și am reușit. Asta am făcut dinainte de Revoluție. Am susținut conferințe la Barcelona, în Italia, în Luxemburg și în India, de unde aseară m-am întors. A fost fabulos, a fost prima oară când am fost în India. Acum am o altă conferință la Iași”, a mai spus Petre Roman, potrivit sursei citate.
Petre Roman nu este mulțumit de modul în care au fost recalculate pensiile
Fostul premier nu s-a sfiit să critice procesul de recalculare a pensiilor din România, evidențiind că mulți pensionari au întâmpinat dificultăți din cauza erorilor apărute în acest proces: „De ce să facă greșeli? E vorba de un algoritm de calcul. Asta e o incompetență crasă. Nu sunt oameni competenți, nu sunt serioși. Vorbesc în primul rând pornind de la decizia politică. Păi precizează exact care sunt criteriile”.
În contextul actual, când valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent este de 3.807 lei pentru o persoană adultă singură, pensia lui Petre Roman depășește cu mult această sumă. Cu o pensie de peste 11.000 de lei lunar, fostul prim-ministru câștigă aproape de patru ori mai mult decât costurile minime estimate pentru un trai decent în România.