Ministrul Muncii a anunțat că până la data de 1 septembrie 2024, pensiile vor fi supuse unui proces de recalculare. Această măsură are potențialul de a aduce îmbunătățiri semnificative în nivelul pensiilor, cu anticiparea unei creșteri medii de 40%.
Toate pensiile vor fi recalculate până la 1 septembrie 2024
Astfel, majoritatea pensionarilor se vor bucura de o creștere substanțială a veniturilor provenite din pensie.
Conform unor surse, recalcularea pensiilor va aduce creșteri semnificative, inclusiv de peste 110% în unele cazuri. Cu toate acestea, există și situații în care pensionarii vor înregistra modificări negative ale pensiilor, urmând să rămână cu aceeași sumă ca înainte. Procesul de recalculare este reglementat de un calendar specific, conform căruia, în maxim o lună, se vor anunța normele metodologice pentru aplicarea noii legi a pensiilor.
Normele metodologice, sau normele de aplicare, reprezintă documente emise de către ministere, care oferă detalii specifice și exemple practice pentru implementarea corectă a unei legi. Acestea vor oferi claritate în ceea ce privește modul în care recalcularea pensiilor va fi efectuată și vor servi drept ghid pentru aplicarea corectă a noilor prevederi legislative în domeniul pensiilor.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Șeful Casei Naționale de Pensii anunță majorări spectaculoase
Șeful Casei de Pensii și-a exprimat intenția ca normele de aplicare a legii 360 să fie deja publicate în Monitorul Oficial în luna ianuarie.
Conform legii, autoritățile au la dispoziție 90 de zile pentru elaborarea acestor norme.”Eu urmăresc situația procesului. Suntem trecuți de 95%, mai avem puțin și finalizăm, când avem aplicația, dosarele să fie în format electronic de ultimă generație. Totul să fie gata, în septembrie, oamenii să primească măririle, o sa fie creșteri spectaculoase de peste 80% pentru cine a cotizat mai mult”, a dezvăluit Daniel Baciu la Romania TV
La data de 1 mai, va începe recalcularea efectivă a peste 4,7 milioane de pensii în România. Un număr de 3.000.000 de pensii vor înregistra creșteri semnificative, în timp ce restul pensiilor vor rămâne la valoarea actuală.
Citește și: Ce se întâmplă cu românii care nu și-au primit pensiile în ianuarie. Anunțul făcut de ministrul Muncii
Este important de menționat că pensiile nu vor cunoaște creșteri pentru cei care au muncit sub 15 ani și chiar pentru cei care au muncit sub 25 de ani, deoarece aceștia nu primesc puncte
de stabilitate conform noilor reguli. Procesul de tipărire a taloanelor de pensie este programat să dureze o lună, având ca termen final luna august.Astfel, la 1 septembrie, pensionarii vor începe să primească pensiile recalculate și majorate în cazul celor care îndeplinesc criteriile stabilite de noua lege a pensiilor.