Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat că voucherele sociale în valoare de 250 de lei nu vor mai fi acordate pentru toți pensionarii, începând cu anul următor.
Ce pensionari nu vor mai primi voucherele sociale, începând cu anul 2023
Marcel Boloș i-a asigurat pe pensionari că voucherele în valoarea de 50 de euro, care se acordă o dată la două luni, pentru persoanele vulnerabile și pentru familii, în vedea achiziționării de alimente și a plății de mese calde, se va desfășura și în anul 2023.
Chiar și așa, persoanele al căror venit va fi mai mare de 2.001 lei nu vor mai primi voucherele sociale. Măsurile au venit în urma publicării, pe data de 25 noiembrie, a unui proiect de OUG, în ceea ce privește modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 63/2022.
„Având în vedere amplificarea cu impactul crizei energetice asupra cetățenilor vulnerabili a elementelor contextuale care au determinat necesitatea luării unor măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, este
Vouchere sociale 2023. Prin prezentul act normativ se propune prelungirea măsurii până la data de 31 decembrie 2023, pentru acordarea a încă 6 tranșe de sprijin material în valoare nominală de 250 lei, odată la două luni, categoriilor de beneficiari”, este menționat în nota de fundamentare a proiectului.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Persoanele vulnerabile vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie
Prin intermediul unui comunicat al Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost anunțat faptul că românii care fac parte din categoriile vulnerabile urmează să primească suma de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie.
Suma va fi acordată în două tranșe, iar cardurile pe care vor fi încasate sumele vor fi emise și distribuite de către Compania Națională Poșta Română, urmând ca listele cu persoanele eligibile să fie întocmite de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
„Sunt aproximativ 3.000 de lei pe care fiecare beneficiar îi va primi cu siguranţă anul viitor, din fonduri europene, într-un efort al Guvernului de a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă.
Această iniţiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în ţara noastră, cu un impact deosebit la nivelul grupurilor vulnerabile, măsurile luate contribuind in mod real şi direct la creşterea calităţii vieţii lor şi la diminuarea considerabilă a riscului de excluziune socială, prin asigurarea capacităţii gospodăriilor de a-şi asigura nevoile imediate”, a declarat Marcel Boloș.