Copiilor li se va măsura temperatura la intrare, vor fi învățați și ajutați să se spele pe mâini cu apă si săpun minimum 20 de secunde, iar toate suprafețele pe care le ating- inclusiv jucării, tobogane, țarcuri, mânere, balustrade, butoane și accesorii la instalații sanitare, toalete, clanțe, pervazul ferestrei, precum și mesele și scaunele din sala de grupă- vor fi atent curățate, frecvent, prin ștergerea cu apă și detergent.
Copiii care au temperatura peste 37,3 grade Celsius sau/și prezintă simptome respiratorii sau alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute nu vor fi primiți la program. Ei vor fi lăsați în grija părinților, cu recomandarea unui consult medical de specialitate.
Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program, iar copiii nu trebuie să aducă de acasă jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a semnat luni Ordinul pentru stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2. Actul normativ prevede setul de măsuri necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.
Ministerul Educației a anunțat, tot luni, că a trimis spre publicare în Monitorul Oficial actul normativ cu măsurile necesare redeschiderii creșelor, grădinițelor și after-school-urilor, în contextul pendamiei de COVID-19.
Reamintim că grădinițele, creșele și after-school-urile private ar fi trebuit să se redeschidă luni, 15 iunie, conform unei Hotărâri de Guvern, însă au rămas închise din cauză că nu au fost publicate normele de aplicare.Setul de reguli care vor trebui respectate în creșe, gradinițe și afterschool-uri după redeschidere, potrivit Ministerului Sănătății:
La intrarea în grădiniță, creșă, afterschool o persoană desemnată va asigura fluidizarea sosirilor și fluxului de persoane în vederea evitării aglomerărilor.
Ușile de intrare (poartă, ușă) vor fi menținute deschise la venirea copiilor in unitate, în măsura în care problemele de securitate permit, pentru a limita punctele de contact.
Accesul în holul de primire trebuie limitat, iar triajul epidemiologic al copiilor se efectuează zilnic de către cadrul medical al unității/persoana desemnată.
Triajul epidemiologic constă în:
1. Măsurarea temperaturii cu termometrul non-contact; temperatura înregistrată nu trebuie sa depășească 37,3 grade Celsius;
2. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioada de 2-5 min de repaus;
3. Dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/și prezența de simptome respiratorii si/sau alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute, copiii NU sunt primiți la program. Aceștia sunt lăsați în grija părinților cu recomandarea unui consult medical de specialitate.
Copiii trebuie primiți individual de către persoana desemnată și preluați de părinte la ușa unității, evitându-se circulația în interior.
Copiii vor fi învățați și ajutați să se spele pe mâini cu apă si săpun minimum 20 de secunde.
Măsurile de igienă și comportament trebuie respectate atât în zona preșcolară, cât și în cea școlară (menținerea distanței fizice, aplicarea gesturilor de barieră, limitarea aglomerărilor, purtarea măștii faciale, spălatul pe mâini).
Serviciile de curățenie se vor realiza înainte de începerea activității și după somnul copiilor, la sfârșitul programului.
Curățenia generală se va face prin spălare cu apă și detergent, urmată de clătire repetată cu apă potabilă. Pentru curățarea obiectelor destinate utilizării directe de către copii vor fi folosiți agenți de curățare nedăunători, dezinfectanții, biocide avizate.
Toate suprafețele trebuie curățate- inclusiv jucării, tobogane, țarcuri, mânere, balustrade, butoane și accesorii la instalații sanitare, toalete, clanțe, pervazul ferestrei, precum și mesele și scaunele din sala de grupă. Suprafețele care sunt atinse de copii vor fi atent curățate frecvent prin ștergerea cu apă și detergent.
Jucăriile vor fi spălate regulat, cel puțin o dată pe zi.
Curățarea zilnica corespunzătoare a mobilierului de la locurile de joacă din aer liber se va face insistând la punctele de contact (leagăne, tobogane,etc) cu dezinfectant avizat.
Săpunul lichid si prosoapele de hârtie trebuie să fie accesibile pentru toți copiii și angajații din cadrul unității.
Ventilarea spațiilor închise se va realiza dimineața înainte de sosirea copiilor, când aceștia sunt afară, la ora prânzului și seara, precum și în timpul activităților de curățenie. Ventilarea naturală durează cel puțin 20 de minute de fiecare dată. Dacă este posibil, se mențin ferestrele și/ sau ușile camerelor deschise, pentru a permite o mai bună circulație a aerului în spațiu, fără a compromite siguranța copiilor (ex: ferestre care nu sunt la îndemâna copiilor, uși cu bariere de securitate).
Este interzisă folosirea echipamentelor pentru recircularea aerului.
Lenjeria și păturile individuale utilizate în aceste unități trebuie spălate periodic/la nevoie prin înmuiere cu detergenți în soluție 0,5%, spălare, fierbere și limpezire.
Pupitrele/mesele, scaunele vor fie marcate pentru a asigura distanța fizică recomandată între copii. Normele de igienă se vor respecta și în timpul servirii mesei, se va renunța la servirea mesei in spațiul special amenajat pentru a evita aglomerarea si interacțiunile între copii. Se recomandă ca servirea mesei să se facă în încăperea desemnată grupei, fiecare copil va sta singur la măsuța lui. Înainte de servirea alimentelor suprafața mesei va fi spălată și dezinfectată.
Atât angajații cât și copiii trebui să se spele pe mâini:
a) la sosirea in creșă, grădinița, afterschool;
b) înainte și după fiecare masă;
c) după somn/ strănut/ tuse;
d) după folosirea toaletei și schimbării de scutec;
e) după venirea din spațiul exterior special amenajat pentru locul de joacă;
f) când mâinile sunt vizibil murdare;
g) la sosirea de acasă și la plecarea spre casă.
La redeschiderea acestor unități apa de la robinet trebuie să fie lăsată să curgă o perioadă mai lungă de timp, pentru a se asigura înlocuirea apei stagnante în conducte, cu apa potabilă sigură (tratată) de la rețeaua de distribuție sau din sursă proprie;
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Înainte de utilizare, sistemele de apă caldă trebuie readuse la o temperatură de funcționare de 60°C sau mai mare și la o temperatură de circulație de peste 50°C pentru a gestiona riscurile microbiene, inclusiv Legionella. Sistemele de apă rece trebuie readuse la temperatura de sub +20°C. Rezervoarele de depozitare la nivel de clădire pot necesita dezinfectare înainte de reutilizare;
Înainte de redeschiderea spațiilor și punerea în aplicare a acestor măsuri trebuie să se efectueze analize de laborator pentru verificarea conformității cu Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările si completările ulterioare.
Curățenia generală înainte de redeschidere se va face prin ștergerea prafului, spălare cu apă și detergent, apoi clătire repetată cu apă potabilă.
Traseul prin curtea unității până la intrarea și în incintă, se va realiza pe un culoar bine delimitat si semnalizat, respectând normele de distanțare fizică.
Sălile de grupă vor fi astfel amenajate încât să permită reducerea numărului de copii în cameră, iar distanța dintre ei sa fie maximizată, fără a compromite funcționarea normală a activităților pedagogice. Se recomandă reducerea numărului de copii in grupă, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minim 4,5 mp/copil.
Distanțarea fizică se va asigura în toate încăperile din unitate (dormitoare și în sălile de mese prin plasarea paturilor, șezlongurilor, respectiv a măsuțelor) la cel puțin 2m distanță între ele.
Grădinițele, creșele, after-school-urile vor amenaja încăperi dedicate pentru a evita contactul dintre persoanele din grupuri diferite, va fi nominalizat personalul care lucrează la fiecare grupă de copii si vor fi repartizate spațiile în care aceștia își vor desfășura activitatea zilnică în mod constant.
Izolatorul se va organiza pentru izolarea copilului cu febra peste 37,3 grade Celsius și/sau altă simptomatologie de boală infecto-contagioasă acută dezvoltată în timpul șederii în unitate și nu va comunica cu restul spațiilor definite; va fi deservit de o persoană adultă numită anume și instruită pentru supraveghere.
Materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual (jucării, instrumente de scris, caiete, cărți, etc).
Jucăriile care nu pot fi spălate trebuie eliminate din sala de grupă, la fel ca toate accesoriile neesențiale pentru procesul instructiv-educativ.
Pătuțul (salteaua) per copil va fi strict individualizat, folosit întotdeauna de același copil;
Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. Pot fi în același timp afară mai multe grupe, cu condiția de evitare a contactului strâns între copii și evitarea jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 2m.
Triajul epidemiologic al personalului angajat în unitatea respectivă se efectuează zilnic la începutul programului, de către cadrul medical al unității/persoana desemnată anume în acest scop.
Acesta constă în:
1. Măsurarea temperaturii cu termometrul non-contact; temperatura înregistrată nu trebuie sa depășească 37,3 grade Celsius;
2. În cazul in care temperatura înregistrată depășește 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioada de 2-5 min de repaus;
3. Dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/și prezența de simptome respiratorii și/sau alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute, personalul NU va fi primit la program;
4. Personalul cu simptome respiratorii, febră și cu oricare alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute nu se va prezenta la lucru și va anunța această situație conducătorului instituției;
5. Personalul care a venit în contact cu o persoană confirmată cu SARS COV-2 nu se va prezenta la serviciu;
6. Angajații care prezintă simptome respiratorii, febră și oricare alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute în timp ce sunt la serviciu vor merge acasă cât mai curând posibil si se vor adresa medicului de familie.
Masca facială va fi utilizată exclusiv la creșă, gradiniță, afterschool de către tot personalul angajat și trebuie schimbată o dată la 4 ore și ori de câte ori s-a umezit sau s-a deteriorat.
La intrarea în unitate, personalul va utiliza încălțăminte exclusiv pentru utilizarea în incinta acesteia.
Mănușile de unică folosință sunt obligatorii la schimbarea scutecelor și în timpul efectuării curățeniei. După îndepărtarea mănușilor de unică folosință este obligatorie spălarea mâinilor cu apă și săpun, minimum 20 secunde.
Măștile si mânușile de unică folosință purtate vor fi colectate în vederea eliminării, în locuri special amenajate, în recipiente adecvate deșeurilor medicale.
Persoana adultă desemnată și instruită pentru supravegherea copilului cu simptome respiratorii trebuie să se spele pe mâini după ce a predat copilul familiei, minim 20 de secunde cu apă si săpun. După plecarea copilului din unitate se va face curățenia si dezinfecția tuturor spațiilor si obiectelor utilizate de acesta (sala de grupă, dormitor, sala de mese, grupuri sanitare, locuri de joacă, jucării, etc).
Copiii cu boli infecto-contagioase acute nu vor fi aduși la grădiniță, creșă, afterschool.
Temperatura copilului se va măsura de către părinți înainte de a pleca la creșă, gradiniță, afterschool. Dacă are simptome respiratorii sau febră (37,3° C sau mai mare), copilul nu merge la creșă, gradiniță, afterschool.
Transferul de obiecte sau echipamente între casă și unitate trebuie limitat la ceea ce este strict necesar: haine de schimb și încălțăminte suplimentară.
Copiii nu trebuie să aducă de acasă jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.
Părinții trebuie să ajute/supravegheze copiii să se spele pe mâini înainte de a pleca la creșă, grădiniță, afterschool.
Citeste si: Evaluare Națională 2020. Subiectele extrase la Limba și Literatura Română
Citeste si: Cum va fi scoala din toamna pentru copii? Scenariile luate in calcul de autoritati
Citeste si: Subiecte EVALUARE NATIONALA 2020: ce a picat la Limba si Literatura Romana