Se apropie sărbătoarea Paștelui pentru creștinii ortodocși și cum în acest an Învierea Domnului pică pe 2 mai, autoritățile se așteaptă ca mulți români să își petreacă ziua de 1 Mai și Paștele la malul mării. Ce reguli vor trebui să respecte cei care vor merge la mare?
Ministrul de Interne, Lucian Bode, anunț oficial pentru românii care vor merge pe litoral de 1 Mai și de Paște
Sărbătorile pascale, dar și ziua de 1 Mai se vor desfășura respectând regulile impuse de autorități pentru a preveni răspândirea noului coronavirus în comunitate. În acest context, ministrul de Interne, Lucian Bode, a precizat că nu vor exista excepții pentru cei care vor merge la malul mării în următoarea perioadă și că reprezentanții autorităților se vor asigura că sunt respectate toate regulile.
Citeste si: Valeriu Gheorghiță, precizări despre masa de Paște în familie. În ce condiții sunt sigure aceste reuniuni?
Astfel, de Paște și de 1 Mai vor exista în continuare restricții de circulație în timpul nopții, iar magazinele și terasele se vor închide la ora 18:00, singura excepție fiind în noaptea de Înviere, atunci când credincioșii vor putea ieși din case în intervalul 20:00-02:00 pentru a merge la biserică și a lua Lumina Sfântă. Purtarea măștii de protecție va fi obligatorie în spațiile publice, iar oamenii sunt îndemnați să respecte distanțarea socială în momentul în care vor merge la biserică.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
„Legea n-o negociem cu nimeni. Sănătatea e mai importantă decât orice. Azi, când vorbim, există o oră la care aceste activități ale agenților economici trebuie să înceteze.
Pentru Paște avem în hotărârea CNSU în care e reglementat foarte clar că în intervalul 20.00 – 02.00 asigurăm în condiții de securitate și sănătate maximă a celor care doresc să participe la slujba de Înviere, deplasarea la biserică, respectiv deplasarea spre casă. Acestea sunt misiunile în care sunt implicate Poliția Română, Jandarmeria Română, și nu altele.”, a precizat ministrul de Interne, Lucian Bode, potrivit digi24.ro.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat că Poliția Română și Jandarmeria Română se vor asigura că regulile sunt respectate și că nu există riscul răspândirii coronavirusului în comunitate. Dacă anul trecut românilor nu le-a fost permis să meargă la biserică de Paște, în acest an, autoritățile au decis să permită acest lucru, însă doar cu respectarea regulilor.
Citeste si: Atenţie! Câţi români au voie într-o casă de Paşte? Anunțul Ralucăi Turcan