Ce riscă șoferii români care transportă cu mașina animale de companie. Sancțiunile pot depăși 3.000 de lei

Autor: Diana Bostan

Amenzi uriașe pentru șoferii care transportă animale de companie cu mașina

Sursa: Pixabay

Șoferii români care transportă animale de companie cu mașina ar trebui să fie foarte atenți, deoarece nerespectarea regulilor legale poate duce la amenzi considerabile, dar și la punerea în pericol a siguranței animalelor.

Tot mai mulți conducători auto aleg să își transporte câinii și pisicile în vehiculele personale, dar mulți nu sunt conștienți de implicațiile legale ale acestui gest. Șoferii care fac acest lucru, riscă amenzi usturătoare.

Citește și: Ce riscă stăpânii care nu le oferă anumite condiții, pe perioada caniculară, animalelor de companie

Amenzi uriașe pentru șoferii care transportă animale de companie cu mașina

Potrivit legislației românești, animalele de companie trebuie să fie transportate în mod corespunzător pentru a preveni accidentele și a asigura siguranța acestora. Legea prevede că animalele trebuie să fie plasate pe bancheta din spate a mașinii și să fie asigurate într-o cușcă de transport sau cu un ham care să fie fixat de centura de siguranță, notează Click.ro. Acest lucru previne riscul ca animalele să se dezechilibreze în timpul deplasării și să provoace accidente.

Citește și: Legislația rutieră a fost modificată și intră în vigoare din 9 iulie: Ce riscă conducătorii de biciclete și de trotinete dacă refuză testarea privind consumul de alcool sau de droguri

Potrivit sursei menționate anterior, șoferii care nu respectă regulile privind transportul animalelor de companie riscă amenzi semnificative, cuprinse între 1485 și 3000 de lei, conform articolului 102, Alin.

1(27) din Codul Rutier.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Aceste sancțiuni sunt stabilite pentru a asigura respectarea strictă a normelor de siguranță rutieră, având scopul de a proteja atât animalele aflate în vehicul, cât și ceilalți participanți la trafic.

Șoferii din Austria trebuie să respecte reguli extrem de stricte

În alte țări europene, regulile sunt și mai stricte. De exemplu, în Austria, șoferii sunt obligați să înregistreze animalele de companie și să le obțină pașapoarte europene. În plus, animalele trebuie transportate în cuști speciale și nu au voie să se întindă pe bancheta din spate fără protecție, notează Click.ro.

Citește și: Începând cu luna iulie, șoferii urmează să fie anunțați prin SMS când le expiră permisul de conducere

În Austria, amenzile pentru nerespectarea acestor reguli pot ajunge până la 10.000 de euro, subliniind astfel importanța respectării legislației în vigoare.

Conducătorii auto din România sunt sfătuiți să fie informați și să respecte legislația privind transportul animalelor de companie pentru a evita sancțiunile și a asigura siguranța tuturor.