Familiile cu patru copii ar putea scăpa de plata impozitului pe locuință cu ajutorul unui proiect de lege înregistrat la Senat. De asemenea, vizate sunt și famiile care au trei copii, deoarece acestea vor plăti doar jumătate din valoarea impozitului.
Impozitul pe locuință anulat sau scăzut ajută familiile numeroase
Persoanele care au inițiat acest proiect susțin că măsura ar putea ajuta familiile numeroase să scape de anumite cheltuieli care le-ar îngreuna și mai mult situația economică.
„Un factor important in aparitia si intensificarea starii de saracie il constituie existenta si numarul copiilor aflati in intretinerea gospodariei din care face parte persoana respectiva. Saracia este mai frecventa in randul persoanelor care traiesc in gospodarie cu copii dependenti, decat in cazul celor care traiesc in gospodariile fara copii.
In anul 2019, dintre gospodariile cu copii dependenti, cele mai puternic afectate de saracie au fost gospodariile numeroase formate din 2 adulti cu 3 sau mai multi copii dependenti (peste 3 din 5), familiile monoparentale, parinte singur cu cel putin un copil
Ce prevederi au fost propuse pentru modificarea Legii nr. 227/ 2015 privind Codul Fiscal
„1. Dupa litera i) a articolului 453, se introduce o noua litera, litera j), cu urmatorul cuprins:
4) Copil in intretinere: copilul sau persoana care a dezvoltat relatii similare celei dintre copil si parinte, care este minor sau major, al carui domiciliu sau resedinta este la
- Dupa alineatul (8) al articolului 457, se introduc trei noi alineate, alineatele (8″) – (8°), cu urmatorul cuprins:
Impozitul pe cladirea aflata in proprietatea unei persoane fizice, undeaceasta isi are adresa de domiciliu sau de resedinta se reduce procentual in raport cu numarul de copii pe care acesta ii are in intretinere, dupa cum urmeaza:
– 10% pentru persoanele care au un copil in intretinere;
– 25% pentru persoanele care au doi copii in intretinere;
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
– 50% pentru persoanele care au trei copii in intretinere;
– 100% pentru persoanele care au patru si peste patru copii in intretinere.
Impozitul pe cladirea aflata in proprietatea unei persoane fizice, unde aceasta isi are adresa de domiciliu sau de resedinta se reduce procentual in raport cu numarul de copii pe care acesta i-a avut in intretinere timp ce cel putin 10 ani consecutivi, dar pe care nu-i mai are in intretinere, dupa cum urmeaza:
– 5% pentru persoanele care au avut un copil in intretinere;
– 10% pentru persoanele care au avut doi copii in tntretinere;
Citeste si: Măsuri care vizează toți românii: Cele mai importante modificări fiscale din anul 2022
– 25% pentru persoanele care au avut trei copii in intretinere;
– 50% pentru persoanele care au avut patru copii in intretinere;
– 100% pentru persoanele care au avut cinci si peste cinci copii in intretinere.
(8.3) Reducerea totala calculata potrivit alin. (8.1) si (8.2) nu poate depasi pragul a de 6 ori salariul minim brut per tara garantat in piata, stabilit potrivit legii, la inceputul anului fiscal pentru care se calculeaza impozitul”.