Un tânăr în vârstă de 22 de ani s-a ocupat cu creşterea şi vânzarea şerpilor, iar primii pitoni i-a cumpărat din Germania pentru reproducție. Acesta avea inclusiv o pagină de Facebook prin care doritorii puteau să-și cumpere un șarpe care urma să fie livrat prin colet de către curier. Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au aflat de acest lucru, dar proprietarul șerpilor nu a vrut să le dea prea multe detalii despre ce s-a întâmplat cu ceilalți pitoni, relatează Adevărul.
Ce s-a întâmplat cu proprietarul pitonilor din tomberonul din Oradea
„L-am întrebat despre informaţiile primite. Ne-a spus să nu căutăm după şerpi şi şoareci, pentru că nu mai sunt. Însă trebuie să lămurim problema”, a declarat şeful Gărzii de Mediu Bihor, Sever Şerbănescu.
Tânărul de 22 de ani, deținător al pitonilor, a fost amendat cu 7.500 lei pentru importul ilegal al reptilelor, pe care le-a și aruncat la tomberon, între blocuri, săptămâna trecută, în Oradea.
Amenda este prevăzută de OUG 195/2005 privind protecţia mediului şi pedepsește încălcarea Ordinului ministrului Mediului 410/2008 care impune ca speciile exotice să fie importate doar cu acordul Autorităţii Publice Centrale de Mediu şi avizul comisiei de specialitate a Academiei Române, în baza unui studiu care să ateste că nu prezintă risc pentru sănătatea publică sau pentru fauna şi flora autohtonă.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Cum sunt aduse ilegal animalele în țară
Animalele sunt ascunse în bagaje, fără să fie supuse carantinei şi controlului veterinar, și sunt aduse în țară. „Noi nu avem reprezentanţi la punctele de trecere ale frontierei ca să putem verifica ce intră în ţară”, a explicat Remus Moţoc.
Multe dintre animalele sunt folosite ulterior pentru reproducție, în crescătorii „de apartament”, fără vreo autorizaţie, cu toate că acelaşi Ordin, 410/2008, spune că deţinerea şi tranzacţiile cu animalele de companie exotice pot fi comercializate doar de firme sau persoane autorizate, pe care legislaţia sanitar-veterinară le obligă să păstreze şi un „registru de evidenţă şi mişcare”, unde să noteze datele cumpărătorilor.
Citește și: Alertă pe litoralul românesc! Plajele s-au umplut de șerpi- Momente de panică pentru turiști- Video
Şeful Gărzii de Mediu Bihor, Sever Șerbănescu, are în plan o lege care să definească animalele periculoase, atât cele autohtone cât şi cele exotice, dar şi condiţiile în care acestea din urmă pot fi aduse în ţară şi deţinute drept animale de companie.
„Aşa cum câinii periculoşi sunt definiţi prin lege şi trebuie declaraţi, aşa ar trebui să fie şi în cazul animalelor sălbatice care ajung în captivitate ca animale de companie. Posesorii ar trebui luaţi în evidenţă, obligaţi să respecte anumite condiţii, iar animalele să fie verificate periodic, să li se controleze starea de sănătate, dimensiunile, modul în care sunt tratate şi ţinute în siguranţă”, a declarat Sever Şerbănescu.