Anul acesta se împlinesc 33 de ani de la abolirea sistemului comunist din România și de la momentul execuției soților Ceaușescu. Aceste două lucruri reprezintă urmările cele mai importante ale revoluției anti-comuniste din iarna anului 1989. Această revoltă a început la data de 16 decembrie la Timișoara, iar la scurt timp dorința de luptă pentru schimbare și libertate a fost transmisă și în restul țării unde mii de revoluționari au luat parte la ceea ce cunoaștem în prezent sub numele de revoluția de la 1989.
Procesul de judecare în instanță al Elenei și Nicolae Ceaușescu a durat mai puțin de o oră și jumătate, iar sentința ce prevedea aplicarea pedepsei cu moartea a fost anunțată la doar 5 minute din momentul încheierii procesului. La foarte puțin timp după aceasta, cuplul dictatorial a fost legat la mâini și transportat în locul în care urma să aibă loc execuția, pedeapsa având ca urmare principală asupra țării abolirea sistemului comunist din România.
Ce s-a întâmplat cu trupurile soților Ceaușescu
După ce Elena și Nicolae Ceaușescu au fost executați prin împușcare în curtea garnizoanei din Târgoviște trupurile neînsuflețite ale acestora au fost transportate la scurt timp la Stadionul Ghencea. Au fost păstrate în această locație până a doua zi, atunci când trupurile au fost mutate la morga Spitalului Militar Central. Motivul pentru care cadavrele au rămas la Stadionul Ghencea pentru aproximativ 24 este datorat haosului creat în urma uciderii foștilor conducători ai țării.
La scurt timp după ce au ajuns la morga spitalului, corpurile celor doi au fost duse la Cimitirul Ghencea, unde a avut loc înmormântarea acestora în secret. Inițial, în 1989, cele două cadavre au fost depuse în morminte separate, la aproximativ 20 de metri unul față de celălalt.
Care au fost ultimele cuvinte ale soților Ceaușescu
Nicolae și Elena Ceaușescu nu s-au sfiit din a încerca să combată decizia în legătură cu sentința ce prevedea pedeapsa cu moartea a acestora niciun moment. Imediat după momentul anunțului sentinței, soții Ceaușescu au fost legați la mâini și transportați către locul în care urmau să fie împușcați. Nicolae Ceaușescu și-a arătat nemulțumirea în legătură cu decizia luată și cu modul în care aceasta a fost pusă în practică, spunând că organizarea evenimentului în sine este nefastă iar acțiunea ar fi putut fi luată în alt fel: „Puteam fi împușcați fără mascarada asta”.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Tot în drumul către curtea garnizoanei din Târgoviște, Elena Ceaușescu își exprimă și ea dorința de a muri împreună cu soțul ei, această doleanță a ei reprezentând ultimele cuvinte ale Elenei Ceaușescu: „Împreună am luptat, să murim împreună!”.
Ultimele cuvinte ale dictatorului Nicolae Ceaușescu au reprezentat un îndemn comunist care dorea să sugereze naționalismul de care dădea dovadă chiar și în ultimul ceas: „Trăiască Republica Socialistă România Liberă și Independentă! Moarte trădătorilor! Istoria mă va răzbuna!”. Totuși, aceste propoziții nu reprezintă singura variantă a ultimelor cuvinte rostite de Ceaușescu. Alte surse declară că ultimele cuvinte ale șefului de stat al Republicii Socialiste Române au fost câteva versuri din cântecul socialist „Internaționala”: „Sculați, voi oropsiți ai vieții,/ Voi, osândiți la foame, sus!/ Să fiarbă-n inimi răzvrătirea,/ Să înceapă al lumii vechi apus!”.
Cum au fost arestați soții Ceaușescu
Elena și Nicolae Ceaușescu au început să simtă tensiunile populației încă din prima zi în care a început revoluția de la 1989, la 16 decembrie. Astfel, cuplul dictatorial a ales să părăsească Bucureștiul în cel mai scurt timp posibil și să se ducă la reședința lor de la Snagov. Modalitatea de transport aleasă a fost elicopterul, fiind una dintre cele mai rapide și sigure moduri de a ajunge la destinație. Nu doar cei doi se aflau la bordul aparatului de zbor, ci și două dintre cele mai de încredere persoane ale cuplului: Emil Bobu și Manea Mănescu.
Citeste si: De ce era geloasă Elena Ceaușescu pe Ramona Bădescu și de unde avea actrița pistol la Revoluție?
Elicopterul aterizează la ora 12:20 aproximativ la Snagov, însă decolează din nou la scurt timp și se îndreaptă către Târgoviște. Pe drum, pilotul primește un mesaj din partea armatei române care cere aterizarea de urgență a aparatului de zbor, iar pe lângă șoseaua București-Târgoviște elicopterul aterizează și este în cele din urmă abandonat. La scurt timp cei doi, împreună cu restul persoanelor de la bord, sunt găsiți de un grup de revoluționari care îi percheziționează și în cele din urmă îi arestează pe aceștia.
Sursă: tvr.ro , fanatik.ro, mediafax.ro