Oamenii erau la o petrecere, moment în care și-au dorit să facă o poză împreună, pe terasa de afară. Neașteptat, terasa s-a prăbușit înainte ca poza să fie făcută. Polițiștii au deschis dosar penal.
O terasă s-a prăbușit sub picioarele a șase oameni în Valea Doftanei
Într-o cabană din Valea Doftanei, părinții proprietarului sărbătoreau un eveniment foarte special, și anume 40 de ani de căsnicie. La un moment dat, mai mulți invitați au mers pe terasă ca să își facă poze, dar aceasta s-a rupt și oamenii au căzut în gol. Șase persoane au fost rănite, iar cinci dintre acestea au fost preluate cu două ambulanțe ale serviciului județean. Vârsta victimelor este cuprinsă între 35- 67 de ani.
Una dintre persoanele rănite este o femeie gravidă, care nu a mai așteptat sosirea echipajelor de salvare și a plecat cu mașina la spitalul municipal din Câmpina.
„Li s-a acordat primul ajutor și apoi au fost transportate spitalul județean, o victimă cu ambulanța C2, una cu B1 și încă trei victime cu două ambulanțe SMURD”, a declarat Adriana Nicorescu, medic SAJ Prahova.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Victimele au avut nevoie urgentă de operații
Din clipa în care au ajuns la spital, medicii au decis ca o parte dintre victime să meargă direct în sala de operație.
„Majoritatea sunt cu traumatisme la nivelul membrelor, este vorba despre un bărbat cu fractură deschisă la ambele oase de gambă, o doamnă cu un traumatism toracic, o alta cu un traumatism de umăr și fractură de antebraț, o doamnă cu fractură urâtă de gleznă, doi dintre ei optează pentru transfer în București”, a declarat un medic, pentru Știrile Kanal D.
În cauză, poliția a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
„În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Maria Magdalena Rădulescu, ISU Prahova.