Marinel, concurent în Casa Iubirii sezonul 2, a dezvăluit ce relația a existat, de fapt, între Larisa și Patrick.
Care este adevărul din spatele relației dinte Larisa și Patrick
Marinel a observat interacțiunea dintre Larisa și Patrick, încă din sezonul 2, însă atunci, spune el, scânteia nu era atât de puternică.
În sezonul 3 însă, atunci când între cei doi părea că se aprinde o mică flacără, Larisa ar fi fost cea care a avut o teamă în cunoașterea cu Patrick.
Citește și: Roberta și Rebecca, în lacrimi din cauza lui Ștefan: „Idolul femeilor îți spun de acum”
„Eu zic că lui Patrick i-a plăcut de Larisa și dacă ea, nu știu de ce a avut frica asta de el, neîncredere cred. El fiind tinerel, abordat de fete, probabil că cine știe ce s-a gândit, că nu e băiat de casă.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
E foarte greu să poți să dai drumul la ceva, dacă din prima nu a fost, stând atâtea luni, amândoi. Patrick se potrivea cu Patricia, dar nu în totalitate”, a precizat Marinel, la emisiunea Culisele Iubirii, prezentată de Bianca Comănici.
Ce i-a transmis Larisa lui Patrick, după ce a fost eliminată din Casa Iubirii
După ce Andreea Mantea a anunțat plecarea Larisei din emisiune, tânăra a ținut să îi transmită un mesaj lui Patrick.
„M-am emoționat... Mi-a fost frică Patrick și acum îți spun, nu cred că e din cauza ta! Și probabil trebuie să mai lucrez eu la chestia asta! Nu pot să zic tot!(...) Regret vorbele care au deranjat probabil! Nu au fost din suflet, cred că au fost mai degrabă supărările mele pe care ulterior le-am vărsat pe ceilalți și n-a fost cu rea intenție! Eu îmi doresc să rămân într-o relație bună cu toată lumea de aici pentru că toți îmi sunteți foarte dragi! Și Giuly și toată lumea!,” a spus aceasta, emoționându-l până la lacrimi pe pretendentul său.