Aceste emoții sunt normale, însă nu trebuie să te copleșească, deoarece vrei să creezi o impresie bună. Cele mai utile sfaturi, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, îi îndeamnă să se simtă bine în pielea lor și să nu exagereze cu nimic, mai ales atunci când nu își cunosc partenerul aproape deloc.
Pentru bărbați, grijile se împart între alegerea potrivită a locului unde să iasă la întâlnire și modul în care să se comporte, astfel încât să nu dezamăgească. În cazul femeilor, stresul vine de la alegerea hainelor potrivite sau a subiectelor de discuție, pe care să le abordeze la prima întâlnire. Află cum poți să ai succes la prima întâlnire și pe ce trebuie să pui accent, astfel încât totul să decurgă conform planului.
Evită subiectele tabu
După ce te-ai îmbrăcat cu hainele preferate, în care te simți confortabil și ai ales locul de întâlnire, nu îți rămâne decât să te prezinți la întâlnire la ora stabilită. De îndată ce ați început să discutați, probabil îți trec prin minte zeci de întrebări la care îți dorești să afli răspunsuri clare. Ei bine, în ceea ce privește prima întâlnire, este indicat să eviți subiectele tabu, care nu fac plăcere niciunui partener. Astfel, începe discuția în mod relaxat și nu te grăbi să auzi detalii despre foști parteneri, evită lamentările și orice subiect care nu face altceva decât să aducă discuția într-un punct mort. Dacă cei mai mulți bărbați se tem că femeile vor începe să aducă în discuție fostele relații, femeile nu sunt foarte impresionate de laudele bărbaților care se află în fața lor, care nu mai încetează să vorbească despre ei. Pe seama emoțiilor se fac cele mai mari greșeli, care nu sunt ușor de trecut cu vederea. Astfel, atâta timp cât ești calm și relaxat, vei reuși să îl faci pe cel de lângă tine să se bucure de compania ta.
Abordează subiectele sigure
Indiferent de modul în care arăți, vei reuși să îl cucerești pe celălalt cu modul în care vorbești și te porți, de aceea este indicat să abordezi subiecte sigure la prima întâlnire. Ține cont de faptul că niciunul dintre voi nu este supus unui interogatoriu, așa că trebuie să pui accentul pe o conversație deschisă, care să decurgă natural. Pune întrebări decente, așteaptă răspuns dar vorbește și despre tine, astfel încât să îi satisfaci curiozitatea partenerului. Printre subiectele de discuție pe care le poți aborda la prima întâlnire se numără călătoriile, evenimentele prezente, fără a atinge teme sensibile precum preferințe religioase sau politice și planurile de viitor, referitoare la carieră sau perspective. În plus, poți discuta despre preferințe culinare, despre hobby-uri sau muzică, astfel încât să te bucuri de clipe relaxante. Prima întâlnire nu reprezintă cadrul potrivit pentru a discuta despre probleme personale, traume sau foste relații, astfel încât să te simți ca la psiholog și să încerci doar să îl consolezi pe cel de lângă tine.
Impresionează prin glume amuzante
Oricărei persoane îi face plăcere să audă glume amuzante, indicate la prima întâlnire, în special atunci când există acele momente de liniște, în care niciunul dintre parteneri nu mai știe ce să întrebe. Astfel, glumele te pot scoate din impas și poți fi percepută ca o persoană distractivă și degajată, care poate fi prezentată atât părinților, cât și celor mai buni prieteni. Pentru o primă întâlnire, este recomandat să ai pregătite dinainte câteva bancuri scurte și adecvate, pe care să le spui în momentele în care vrei să detensionezi atmosfera. Atâta timp cât persoana de lângă tine zâmbește cât mai mult și se simte bine în compania ta, ai tot mai multe șanse să obții și a doua întâlnire.
Sfaturi pentru femei
Femeile pot fi mai emoționate decât bărbații la prima întâlnire, de aceea este indicat să se comporte într-un mod cât mai natural, pentru ca partenerii să observe că se simt bine în pielea lor. Pentru a face o impresie bună, acestea ar trebui să se îmbrace și să se machieze într-un mod cât mai natural, fără să apeleze la machiaj excesiv sau pantofi noi, care provoacă dureri insuportabile. Totodată, din dorința de a impresiona, femeile refuză să mănânce la prima întâlnire sau lasă neatinsă jumătate de porție, pentru a părea feminine sau delicate. Acest gest nu va impresiona bărbații, motiv pentru care se recomandă o masă normală și relaxată. Verificarea constantă a telefonului este un gest interzis! Bărbații trebuie să se bucure de atenție, ținând cont de faptul că purtarea conversațiilor lungi, de față cu aceștia, nu poate reprezenta decât o lipsă de respect.
Sfaturi pentru bărbați
Nici bărbații nu scapă de teama emoțiilor la prima întâlnire, iar cei mai mulți dintre ei recunosc că nu au știut cum să se comporte, astfel încât discuțiile să aducă numeroase beneficii. Bărbații trebuie să fie gentlemani, să deschidă ușa doamnelor, să le țină scaunul atunci când se așează sau să le ajute să îmbrace haina, la plecare. În plus, chiar dacă femeia insistă să își plătească nota de plata, este indicat ca bărbatul să achite consumația, mai ales dacă acesta a invitat-o la prima întâlnire. De cele mai multe ori, din teama de a nu supăra partenera, bărbatul îi cere părerea constant legat de locul în care să meargă sau ce să mănânce. Pentru a face o impresie plăcută la prima întâlnire, bărbații trebuie să ofere impresia că sunt siguri pe ei, că sunt hotărâți și că pot să își asume orice decizie.
Relaxarea reprezintă ingredientul principal de care ai nevoie la prima întâlnire. Ține cont de sfaturile oferite, pentru că toate acestea fac diferența dintre o întâlnire de câteva ore și o relație serioasă, plină de beneficii pentru ambii parteneri.