Venitul lunar al uni preot, în anul 2023, poate varia între 4.000 de lei și 25.000 de lei, în funcţie de statutul pe care îl deţine în rândurile Bisericii. Iată ce salariu are un preot în 2023.
Cât câștigă un preot în anul 2023
Mulți oameni din țara noastră sunt curioși care este salariul unui preot, cu toate că este cunoscut de toată lumea faptul că acesta este unul substanțial. Un preot cu studii medii încasează un salariu de aproximativ 4.000 de lei, în timp ce un preot cu studii superioare poate ajunge la un salariu de 5.000 de lei.
Salariul unui preot poate varia și în funcție de vechimea, pe care acesta o are în rândurile Bisericii, însă și de funcția de statutul pe care acesta îl are, venitul ajungând la câteva zeci
Patriarhul Daniel deține cea mai mare funcție de conducere din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, iar salariul acestuia este asemănător cu cel al preşedintelui Senatului sau preşedintelui Camerei Deputaţilor. La data de 1 ianuarie 2023, Patriarhul Daniel va primi 25.000 de lei, lunar.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Citește și: Pe ce dată pică Floriile în 2023? Ultima sărbătoare importantă înainte de Paște
De unde sunt plătite salariile preoților
În fiecare an este atribuit un anumit buget pentru reprezentanții cultelor religioase, din care aceștia să își plătească salariile, iar suma aprobată anul acesta pentru acest scop este de 817,3 milioane de lei, o creștere cu 5% mai mare față de suma alocată anul trecut.
Pe lângă această sumă, cultele religioase din țara noastră ,recunoscute legal, mai primesc în plus suma de 370,2 milioane de lei, de la stat. Această sumă este alocată pentru întreținerea sau restaurarea lăcașelor de cult.
O altă sumă de 9,18 milioane de lei le este atribuit lăcașelor de cult pentru a plăti salariul lunar al personalului neclerical angajat în unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic autorizate şi acreditate potrivit legii.
Sursa: observatornews.ro