Sărbătoarea din data de 21 martie 2024 din calendarul ortodox, data la care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul, ce a trăit peste 100 de ani.
Rugăciunea ocrotitoare pe care este bine să o rostești pe 21 martie!
Veniți, popoarelor, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărțit marea și a povățuit pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Primind în suflet luminarea Stăpânului tău, Sfinte Iacob, înșelăciunea cea întunecoasă a lumii ai părăsit-o și ai dobândit mărirea cea mai presus de lume.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Crucea pe umerii tăi luând, ai urmat, cuvioase, Celui Ce S-a Răstignit și pustnicind preaînțelepțește, ai micșorat patimile prin înfrânare, părinte.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Din frageda ta tinerețe te-ai făcut vas încăpător al harurilor Duhului și cetățean și moștenitor al Sionului celui de sus, Sfinte Fericite Iacob.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tu singură, Fecioară, ai născut pe Dumnezeu, Care întru toate este Neîncăput, făcându-Se Încăput întru tine, din bunătate, pe Care roagă-L să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine.
Calendar ortodox 21 martie 2024
Sărbătoare 21 martie. Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul este sărbătorit în fiecare an pe data de 21 martie în calendarul ortodox.
Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul a viețuit în perioada în care era la putere împăratul Constantin al 5-lea Copronim, iar acesta a fost atras de credința Domnului încă de la o vârstă fragedă.
Acesta a început să țină post și să stea departe de toate dorințele păcătoase pe care le avea. În perioada aceea, cetatea în care Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul trăia era tulburată de o mișcare a oamenilor ce refuzau cinstirea sfintelor icoane.Leon al III-lea Isaurul, tatăl împăratului Constantin al 5-lea Copronim a început această mișcare și a impus distrugerea sfintelor icoane. Acest lucru a dus la chinuirea și pedepsirea persoanelor ce nu se supuneau acestei reguli.
Citește și: Ce semnificația are sărbătoarea numită Buna Vestire
Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul a decis să se mute într-un loc liniștit, departe de presiunile puse de conducător.
Acesta a poposit de-a lungul vieții sale în Bitinia pe muntele Olimp, acolo unde a urmat un stil de viață aspru. Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul a început să fie cunoscut pentru puterile sale, iar cât timp a trăit, acesta a fost căutat adesea de creștini pentru sfaturi, dar și pentru a îi ajuta să se vindece. Acest sfânt a trăit 120 de ani, potrivit pravila.ro.Sărbătoare 21 martie
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul, sărbătorit pe 21 martie în calendarul creștin
Troparul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul, glasul al 4-lea
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Iacob, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Troparul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul, glasul al 8-lea
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Iacob, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1
glasul al 2-lea
Irmosul
Veniţi, popoarelor, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a povăţuit pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Primind în suflet luminarea Stăpânului tău, Sfinte Iacob, înşelăciunea cea întunecoasă a lumii ai părăsit-o şi ai dobândit mărirea cea mai presus de lume.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Crucea pe umerii tăi luând, ai urmat, cuvioase, Celui Ce S-a Răstignit şi pustnicind preaînţelepţeşte, ai micşorat patimile prin înfrânare, părinte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Din frageda ta tinereţe te-ai făcut vas încăpător al harurilor Duhului şi cetăţean şi moştenitor al Sionului celui de sus, Sfinte Fericite Iacob.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tu singură, Fecioară, ai născut pe Dumnezeu, Care întru toate este Neîncăput, făcându-Se Încăput întru tine, din bunătate, pe Care roagă-L să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine.
Cântarea a 3-a
Irmosul
Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viaţa ţi-a fost plăcută, cuvântul tău a fost îndumnezeit, potrivit cu sarea dragostei, inima ţi-a fost plină de umilinţă; pentru aceasta, cu credinţă te fericim.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Închinându-te dumnezeiescului Chip al lui Hristos, Celui Ce S-a arătat în Trup pentru noi, ai suferit prigoniri, părinte, primejdii şi dureri, preafericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca o jertfă curată te-ai adus pe tine Domnului, prin omorârea păcatului şi jertfe fără de sânge ai adus Lui, ca un ierarh pus după Lege.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cădelniţă de aur, cu adevărat şi năstrapă a manei celei dumnezeieşti, scaun şi palat preafrumos al lui Dumnezeu, te numim pe tine, Fecioară.
Irmosul
Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.
Cântarea a 4-a
Irmosul
Auzit-am, Doamne, glasul iconomiei Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu curgerile lacrimilor tale spălându-te totdeauna, preafericite, te-ai arătat vas curat al Duhului.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rugăciunile de toată noaptea adormind poftele trupului, te-ai arătat făclie neadormită a nepătimirii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Smerit şi blând, milostiv şi fără de răutate şi întreg la minte ai fost, Preacuvioase Ierarhe Iacob.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Stăpână, neispitită de nuntă, care în chip de negrăit ai zămislit pe Dumnezeu, izbăveşte pe toţi de ispite şi întristări.
Cântarea a 5-a
Irmosul
Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu cunoaştem.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndrăgostindu-te de slava cea adevărată, ai defăimat pe faţă toată îngâmfarea omenească şi te-ai făcut luminător, strălucind prin smerenie.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ridicându-te, ai zăbovit în rugăciuni de toată noaptea, primind cu ochiul sufletului razele cele dumnezeieşti, părinte ierarhe, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Iacob.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu înfrânare multă, cu priveghere îndelungată, cu rugăciune şi pătimire, cuvioase, ai căutat pe Dumnezeu, Care te-a mutat pe tine către locaşurile cele de sus.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Vindecă inima mea, cea rănită de năvălirile vrăjmaşului, Preacurată, ca o Iubitoare de oameni, Ceea ce ai născut în chip de negrăit pe Cel rănit trupeşte pe Cruce.
Cântarea a 6-a
Irmosul
De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul cel de nepătruns al milostivirii Tale: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Izvoarele lacrimilor tale, cuvioase, marea patimilor celor cumplite au uscat şi au pricinuit sufletului tău celui cinstit mângâierea cea de acolo.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcutu-te-ai îndelung răbdător, blând, fără de răutate, cuvios, plăcut, smerit şi cumpătat şi plin de înţelepciune şi de lumină, prealăudate părinte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Preamăritu-s-a pomenirea ta, părinte, împreună cu aceea a păstorilor, ca a unui păstor bun, Înţelepte Ierarhe Iacob, ca unul ce ai păstorit bine turma ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce toate le-a lucrat cu voinţa, vrând a locui în pântecele tău cel neispitit de nuntă, îmbogăţind cu nestricăciunea, ca un Milostiv, pe cei căzuţi în stricăciune.
Irmosul
De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul cel de nepătruns al milostivirii Tale: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
CONDAC, glasul al 4-lea
Lumea lăsând şi prin înfrânare supunând cu adevărat trupul, ai urmat lui Hristos, Preafericite Părinte Iacob, de unde ai dobândit ungerea cea sfântă a arhieriei; şi acum te-ai mutat către Cetele nematerialnice, rugându-te pentru noi toţi, cei ce te lăudăm pe tine.
Cântarea a 7-a
Irmosul
Cei trei tineri ai Tăi au călcat porunca cea potrivnică lui Dumnezeu de a se închina chipului de aur din câmpul Deiera şi aruncaţi fiind în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Multe prigoane ai îndurat şi ispitiri neslăbite, părinte, biruind pe luptătorii împotriva sfintelor icoane, ca un râvnitor preaiscusit, luminând pe toţi cei ce te vedeau şi strigând Sfinte Ierarhe Iacob: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cugetând la venirea cea înfricoşătoare a lui Hristos, ai petrecut toată viaţa în umilinţă, până ce ai găsit, fericite, curăţire desăvârşită de păcate, mângâiere veşnică, luminare adevărată şi mărire nespusă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu blândeţea sufletului te-ai arătat miel al Păstorului Hristos şi păstorit fiind de Dânsul, te-ai dovedit în Duhul păstor al oilor celor cuvântătoare, părinte, împreună cu ele cântând totdeauna: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Marie Preacinstită, pururea Fecioară Curată şi Binecuvântată, Îndreptarea celor căzuţi, Izbăvirea celor păcătoşi, miluieşte-mă pe mine desfrânatul, miluieşte-mă pe mine cel ce strig Fiului tău: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Cântarea a 8-a
Irmos
Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia întru răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mintea ta cea preacurată luminându-se cu revărsările de lumină cele curate, înţelepţeşte a alungat întunericul demonilor şi negura patimilor, cuvioase, strigând: lăudaţi-L pe Hristos în veci!
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Săgeţile cele înroşite în foc ale vrăjmaşului le-ai stins, înţelepte, cu ploile lacrimilor tale celor neîncetate. Şi înflăcărat de dragostea lui Hristos, preafericite, ai ars spinii stufoşi ai poftelor.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Turma aceasta, înţelepte, pe care ai adunat-o cu învăţăturile tale şi pe cei ce cu credinţă săvârşesc amintirea ta cea sfântă, cinstită şi plină de lumină, păzeşte-i cu rugăciunile tale de ispite şi de primejdii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Izvor viu fiind, ca Una care ai născut Apa vieţii, sufletul meu cel topit de văpaia păcatului adapă-l, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, ca să te măresc pe tine întru toţi vecii.
Irmosul
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia întru răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmosul
Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel din Dumnezeu, Care cu înţelepciune de negrăit a venit ca să înnoiască pe Adam, cel rău căzut din pricina mâncării întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi, credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
După multe trude, după multe şi nenumărate osteneli şi necazuri adevărate, către Limanul Cel Ceresc te-ai odihnit, aducând bogăţia virtuţilor celor dumnezeieşti, preasfinţite părinte, cel ce eşti podoabă a cuvioşilor.
Stih: Sfinte Părinte Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca pe luceafărul cel de ziuă, ca pe o casă a Duhului, ca pe un trandafir plin de bună mireasmă tainică, ca pe un copac preaînalt în ramuri, ca pe un părtaş la mărirea cea cerească şi ca pe un înţelept ierarh te cinstim, Preafericite Părinte Iacob.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Curgerile lacrimilor tale ajungând din belşug, cu adevărat, în pământul inimii tale au hrănit spicul cel copt, care hrăneşte de-a pururi pe cei ce cu credinţa te cinstesc pe tine, ierarhe cugetătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Iacob.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ai milă de mine, Doamne, ai milă când mă vei judeca şi să nu mă osândeşti în foc şi nici cu mânia Ta să mă mustri; te roagă Fecioara, care Te-a purtat în pântece pe Tine, Hristoase, mulţimea îngerilor şi strălucitul Ierarh Iacob.
Irmosul
Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel din Dumnezeu, Care cu înţelepciune de negrăit a venit ca să înnoiască pe Adam, cel rău căzut din pricina mâncării întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi, credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...
De frumuseţea învăţăturilor tale, de strălucirea înţelegerilor tale şi de prigoanele pe care le-ai răbdat pentru sfintele icoane, părinte, înspăimântându-ne, după datorie te cinstim pe tine, Prealăudate Ierarhe Iacob, jertfitorule al Ziditorului tău; pentru aceasta, cu cântări de laudă, strigăm ţie: miluieşte-ne pe noi, cu rugăciunile tale.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...
Fiecare unde se mântuieşte, acolo după dreptate şi aleargă. Şi care altă scăpare este asemenea ţie, Născătoare de Dumnezeu, care acoperi sufletele noastre.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...
Toiag de Putere Crucea Fiului tău dobândind, Născătoare de Dumnezeu, cu dânsa nimicim aţâţările vrăjmaşilor, noi, cei ce cu dragoste te mărim pe tine neîncetat.