Ce se dă de pomană de Sfântul Ștefan 2022. Preparatul pregătit special pentru această zi și care se împarte pentru sufletul celor adormiți

Autor: Amalia Georgescu

De Sfântul Ștefan se face pomenirea celor adormiți 

Sursa: Pexels.com

În ziua în care este prăznuit Sfântul Ștefan, în toate bisericile se face și pomenirea celor adormiți. Iată ce se dă de pomană de Sfântul Ștefan, pe 27 decembrie.

În calendarul creștin ortodox, pe data de 27 decembrie este prăznuit Sfântul Ștefan. Cu această ocazie, creștinii ortodocși merg la biserică și duc diferite bucate pe care mai apoi le împart în memoria celor adormiți. Iată ce se pregătește special pentru această zi și ce se dă de pomană în ziua de Sfântul Ștefan.

Ce e bine să dai de pomană de Sfântul Ștefan? 

În cea de-a treia zi de Crăciun, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan. Este cunoscut faptul că acesta a fost cel dintâi martir al Bisericii lui Iisus Hristos și este considerat primul model de jertfă creștină pentru ortodocși. În fiecare an, sărbătoarea Sfântului Ștefan pică la dată fixă, mai exact pe 27 decembrie. În această zi, pe lângă superstițiile care se respectă, credincioșii obișnuiesc să dea de pomană diferite alimente.

Mai mult decât atât, în anumite zone ale țării, în special în Moldova, gospodinele pregătesc în a treia zi de Crăciun un preparat special, cunoscut sub denumirea de Pâinicile lui Ștefan. Este vorba despre pâinici rotunde, pregătite dintr-un aluat care este asemănător cu cel de cozonac. Aceste pâinici de ung cu miere, se duc la biserică și se împart apoi copiilor sărmani. Pâinicile lui Ștefan amintesc de pietrele cu care a fost ucis Sfântul Ștefan, acesta fiind motivul pentru care se împart pe 27 decembrie. 

Tot de Sfântul Ștefan mai pot fi date de pomană bucate care se regăsesc și pe masa tradițională de sărbători: cozonac, sarmale, friptură, prăjituri, fructe sau diferite legume. Credincioșii pot pune orice preparat în pachetul pe care îl dau de pomană, având în vedere că nu este perioadă de post și nu există restricții din acest punct de vedere.

Pe 27 decembrie, de Sfântul Ștefan, se face în special pomenirea celor care au murit în condiții suspecte sau în împrejurări dramatice. 

Tot de Sfântul Ștefan, tradiția spune că este bine să fie dată de pomană și o icoană sfințită a Sfântului Ștefan. Se spune că aceasta poate aduce liniște, înțelegere și armonie în casă, mai ales acolo unde există probleme serioase.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Rugăciunea către Sfântul Ștefan pentru sănătate și împlinirea dorințelor. Credincioșii trebuie să o spună pe 27 decembrie

Ce nu ai voie să faci pe 27 decembrie, de Sfântul Ștefan? 

În ziua de Sfântul Ștefan, mai exact pe 27 decembrie, în calendarul creștin ortodox este sărbătoare cu cruce roșie, motiv pentru care există o serie de lucruri care sunt interzise în această zi sfântă.

Mai exact, fiind zi de sărbătoare, de Sfântul Ștefan sunt interzise activitățile în gospodărie. Femeile nu au voie să spele, să calce, să coasă sau să facă ordine în casă.

În această zi sunt interzise certurile și se spune că persoanele care au avut conflicte de-a lungul anului, acum ar trebui să se împace cu cei dragi. Se spune că doar așa vor putea avea parte de spor în casă, belșug și sănătate. 

Citește și: Mesaje Sfântul Ștefan 2022. Cele mai frumoase urări, mesaje și felicitări de La Mulți Ani pentru cei ce poartă numele Sf. Ștefan