Paștele ortodox este sărbătorit în anul 2024 la data de 5 mai, iar Floriile sunt celebrate în fiecare an în duminica de dinainte de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, mai exact la data de 28 aprilie 2024. În această zi sfântă, credincioșii țin cont de mai multe tradiții și obiceiuri care le pot influența restul anului.
Ce se face în ziua de Florii conform superstițiilor
Floriile sunt pomenite la data de 28 aprilie 2024, iar în această zi sfântă, se crede că mormintele persoanelor trecute la cele sfinte trebuie să fie curățate și stropite cu apă
Persoanele apropiate de oamenii decedați vor oferi pentru sufletul lor plăcinte și gogoși. La miezul nopții, fetele trebuie să fiarbă apă în seara de dinainte, alături de busuioc, iar în dimineața de Florii trebuie să se spele cu acest amestec pe păr, pentru ca fetele să aibă un păr frumos și strălucitor.
În ziua de Florii este bine ca oamenii să se încingă peste mijloc cu salcie sfințită pentru a nu avea parte de dureri în acea zonă.
Se crede că persoanele care nu țin cont de tradițiile și obiceiurile acestei sărbători se vor umple cu pistrui, potrivit ziarul ziarulunirea.ro.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Ce NU se face în ziua de Florii
În ziua de Florii nu este indicat ca fetele să își spele părul, deoarece se crede că în acest mod vor albi mai devreme decât trebuie, dacă este necesar ca acest lucru să se întâmple, atunci se poate folosi apă sfințită. De asemenea, în această zi nu este indicat ca femeile să își vopsească părul.
Este important ca la data de 28 aprilie să nu abuzăm de băuturile alcoolice și să petrecem această zi fără vorbe urâte sau injurii aduse persoanelor din jurul nostru.
Ce sărbătorim de Florii. Semnificația religioasă
Duminica Floriilor este celebrat în duminica de dinainte de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, iar anul acesta celebrarea pică la data de 28 aprilie 2024. Această sărbătoare are o semnificație aparte, reprezentând ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a Intrat în Ierusalim, înainte de patimile şi Învierea Sa.
Acest moment este singurul din viața Mântuitorului, în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat, deși acesta nu avea veșmintele unui împărat. Intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim a fost una triumfală, fapt ce s-a datorat din două motive, pentru a „a pătimi moarte de cruce de bunăvoie pentru mântuirea lumii”, dar și pentru „a se împlini prorociile din Vechiul Testament, să fie recunoscut după Lege că este Mesia, Mântuitorul lumii”, relata părintele Ilie Cleopa.
Mulțimea ce l-a întâmpinat pe Mântuitorul Iisus Hristos avea ramuri de finic şi de măslin, strigând: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9). În prezent, ramurile de finic sunt înlocuite de salcie, iar în această zi de duminică preoții le împart la toate mânăstirile din țară, potrivit rador.ro.