Legea adoptată pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului prevede că alocațiile copiilor vor fi indexate anual în funcție de rata inflației.
Ce se întâmplă cu alocațiile românilor în anul 2024
Din ianuarie anul trecut, suma alocată copiilor cu vârste sub 2 ani a fost fixată la 600 de lei, în timp ce pentru cei cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani a fost stabilită la 243 de lei.
Alocația de stat se acordă și tinerilor cu vârsta peste 18 ani care sunt elevi în liceu sau școală profesională, până la finalizarea studiilor, precum și celor cu handicap care urmează cursurile unei instituții de învățământ preuniversitar, dar nu mai târziu de 26 de ani. Persoanele adulte cu handicap beneficiază, de asemenea, de o indemnizație compensatorie, în cuantumuri cuprinse între 60 și 350 de lei.
Citește și: Salariile bugetarilor cresc din 2024: Anunțul extrem de important făcut de Guvern
Rata anuală a inflației pentru anul 2023 urmează să fie publicată de Institutul Național de Statistică la începutul anului viitor. Estimările experților indică posibilitatea unei rate de inflație situată între 7,5% și 8%. Aceasta s-ar traduce într-o creștere a alocațiilor de stat pentru copii cu aproximativ 20 de lei pentru cei cu vârste între 2 și 18 ani, precum și cu 48 de lei pentru cei de până la 2 ani.
Alocațiile de stat pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani ar putea ajunge în jurul sumei de 263 de lei începând din luna ianuarie, în timp ce pentru cei cu vârste de până în 2 ani aceasta ar putea crește la aproximativ 648 de lei, conform estimărilor.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Pensiile și alocațiile ar putea întârzia în preajma sărbătorilor. Care este motivul
Întârzierea pensiilor și alocațiilor pentru copii ar putea afecta milioane de români, deoarece angajații de la Casele teritoriale de pensii au declanșat o grevă.
Prin urmare, toate birourile de lucru au fost închise, iar sindicaliștii afirmă că nu vor reveni la muncă până când revendicările lor nu vor fi satisfăcute. Motivele principale includ salariile reduse și condițiile precare de muncă.
Românii se pot confrunta cu probleme din cauza insuficienței personalului la Casele de Pensii din întreaga țară. Situația este notabilă în București și Ilfov, unde angajații se plâng că sunt nevoiți să lucreze peste program din cauza lipsei de personal, fără a primi compensații pentru orele suplimentare.
În județele Mureș, Timiș, Bihor, Arad, Vaslui și Buzău, funcționarii publici au organizat proteste în stradă, revendicând o majorare salarială, având în vedere că lucrează la același nivel salarial de șapte ani.