Greva STB a paralizat transportul în comun în București, iar după 5 zile în care angajații au refuzat să iasă pe traseu, în cursul dimineții de marți, 25 ianuarie 2022, protestele s-au încheiat. În acest context, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a precizat ce se va întâmpla cu bucureștenii care au abonament la STB, dar care nu l-au putut folosi în zilele anterioare din cauza grevei.
Abonamentele STB vor fi prelungite. Ce trebuie să știe călătorii?
După cinci zile de grevă, angajații Societății de Transport București (STB) au decis suspendarea protestelor. Astfel, marți dimineață, autobuzele, troleibuzele și tramvaiele au ieșit din nou pe traseele din Capitală. Având în vedere că foarte mulți bucureșteni au fost afectați de greva salariaților STB din ultimele zile, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că abonamentele STB vor fi prelungite în luna ianuarie cu 5 zile, mai exact echivalentul perioadei în care călătorii nu le-au putut folosi din cauza protestului angajaților STB.
„Multă lume ne-a sunat pe numărul unic, iar decizia STB este de a prelungi abonamentele în curs, adică abonamentele vor fi prelungite cu durata zilelor de grevă”, a precizat Nicușor Dan, primarul Capitalei.
Citeste si: A cincia zi de grevă la STB. Doar 20% dintre șoferi au ieșit de dimineață pe traseu
Greva angajaților STB s-a încheiat pe 25 ianuarie 2022. Ce anunț au făcut reprezentanții sindicatului?
În cele din urmă, angajații STB și reprezentanții autorităților au ajuns la un numitor comun, lucru care a dus la suspendarea grevei angajaților Societății de Transport București (STB).
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
“Având în vedere că astăzi, 25.01.2022, este zi normală de lucru și impactul asupra cetățenilor este unul foarte mare, că în ziua de 24.01.2022 ora 20:00 am avut o discuție cu membrii Consiliului de Administrație care au promis că analizează doleanțele salariaților în perioada următoare, că astăzi 25.01.2022 vom avea o discuție la Palatul Parlamentului cu o delegație parlamentară care să analizeze problemele la nivelul STB SA, s-a discutat la nivelul fiecărui depou și autobază, celelalte entități, iar salariații au decis suspendarea acțiunii de protest și reluarea lucrului”, se spune într-un comunicat al sindicatului, potrivit hotnews.ro.
Citeste si: Cum a răspuns Metrorex la cererea STB de a se alătura grevei! Cu ce vor circula românii începând de luni
Reamintim că angajații STB au declanșat greva cerând demisia directorului general al societății, condiții mai bune de muncă și creșteri salariale. Primarul Nicușor Dan a dat asigurări că discuțiile vor continua în zilele următoare, astfel încât angajații STB să primească ceea ce au solicitat, în limita posibilităților.
„Discuțiile vor continua pentru ca lucrurile de la STB să se îmbunătățească în limitele posibilului, în funcție de bugetele disponibile. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în rezolvarea crizei și regret că bucureștenii au fost privați timp de 5 zile de serviciul de transport public la suprafață.”, a spus primarul Nicușor Dan.
Greva STB a durat 5 zile, chiar dacă aceasta a fost declarată drept ileagă în instanță.