Alocații copii 2024. Președintele României a promulgat legea prin care alocațiile copiilor vor fi indexate la rata inflației începând cu anul următor. Ceea ce înseamnă că alocațiile de stat vor crește în medie cu aproximativ 14%.
Alocațiile de stat vor fi indexate la rata inflației
În contextul în care prețul bunurilor și serviciilor a crescut în ultima perioadă, Klaus Iohannis a semnat decretul potrivit căruia alocația de stat a copiilor va fi indexată anual la rata inflației.
În prezent, copii cu vârsta de până în doi ani primesc o indemnizație în valoare de 600 de lei, în timp ce copiii cu vârste între 2 și 18 ani beneficiază de suma de 243 de lei. Minorii care suferă de un handicap beneficiază de suma de 600 de lei.
Astfel că, începând cu data de 1 ianuarie 2024, copiii cu vârsta între 0 și 2 ani vor beneficia de suma de 718 lei/lunar.
Potrivit adevărul.ro, 3,5 milioane de copii au beneficiat de alocație în luna septembrie a anului 2023, ceea ce a însemnat plata a 1,042 miliarde de lei de la bugetul de stat. Cei mai mulți copii au beneficiat de alocație în Capitală și din județele Iași, Suceava, Constanța și Bacău.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată în Legea 61/1993.
Cu cât se vor majora alocațiile copiilor în 2024
De la data de 1 ianuarie 2024, alocațiile copiilor cu vârste între 0 și 2 ani vor fi în valoare de 718 de lei, iar alocațiile copiilor cu vârste între 2 și 18 ani vor fi în valoare de 291 de lei. Pentru a beneficia de alocație trebuie să prezinți următoarele documente:
- cerere tip cerere pentru acordarea alocatiei de stat pentru copii;
- copie CI/BI părinţi – 1 copie pentru mamă şi 1 copie pentru tată;
- copie si original – certificat de naştere copil;
- copie si original – livret de familie- actualizat (se trece copilul în livretul de familie la Oficiul de Stare Civilă) sau certificat de casatorie;
- copie hotărâre de încredinţare, dacă este cazul;
- copie hotărâre de adopţie, dacă este cazul;
- copie acte reşedinţă, în cazul în care unul dintre părinti sau ambii are/au reşedinţa într-una dintre tările U.E;
- extras de cont pe numele titularului, dacă alocaţia se va vira într-un cont bancar.
Veștile sunt bune și pentru cei care beneficiază de alocația lunară de plasament. Alocația de plasament a fost majorată, ultima creștere având loc în anul 2022, atunci când un copil primea suma de 950 de lei lunar.
„Suma se plătește persoanei, asistentului maternal, reprezentantului familiei, al organismului privat acreditat care a luat în plasament copilul sau tutorelui și este destinată asigurării de hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/ manuale, jucării, sprijin pentru integrare socială, transport, condiții adecvate de locuit și pentru a acoperi cheltuieli de întreținere – încălzire, apă caldă, energie electrică” , se menționează în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.