Ce se întâmplă cu amenzile date pentru necompletarea formularului de localizare PLF. Anunțul autorităților despre Formularul digital de intrare în România

Autor: Bianca Hriscu

Amenzile date pentru necompletarea formularului PLF ar putea fi anulate 

Sursa: unsplash

Formularul digital de intrare în România (PLF) a devenit obligatoriu în luna decembrie a anului trecut, însă multe persoane au omis să îl completeze, fapt pentru care au fost amendate. Ce s-ar putea întâmpla cu amenzile date pentru necompletarea formularului de localizare PLF?

Din luna decembrie a anului trecut și până în prezent, o mulțime de români au fost amendați pentru necompletarea formularului PLF. Aceasta a devenit obligatoriu pentru cei care veneau în România din alte țări. Ulterior, s-a constatat că multe dintre amenzi au fost date greșit, motiv pentru care toate amenzile date pentru necompletarea formularului de localizare PLF ar putea fi anulate. Ce se va întâmpla cu cei care au plătit deja amenzile?

Amenzile pentru necompletarea formularului de localizare PLF ar putea fi anulate în perioada următoare 

În prezent, se află în dezbatere la Senat două propuneri referitoare la amenzile contraveționale date pentru necompletarea formularului PLF, introdus în luna decembrie 2021. Aceste propuneri au fost făcute de USR. 

„Amenzile vor fi scoase pentru toată lumea, ca să nu existe posibilităţi de discriminare.

Aceste amenzi trebuie anulate în primul rând pentru că nu e vina oamenilor, ci a statului care a ales un sistem deficitar care nu funcţionează. Aşa că cetăţenii nu pot fi trimişi în instanţă cu zecile de mii cu ceva care este absolut evident că a fost greşit de la început. Proiectul de lege care e depus, dacă va trece şi va fi votat, promulgat, va privi toate amenzile emise până atunci, pentru că sistemul este greşit.
Deci în momentul acesta trebuie contestată amenda şi plătită până când va trece legea, moment în care la 30 de zile de când va trece legea, oamenii trebuie să primească banii înapoi. Au luat amenzi repete mulţi şoferi de TIR, pentru că sistemul este incredibil de prost. Există o propunere acum de modificare din partea ministerelor de resort. Noi vom solicita procedura de urgenţă care poate să scurteze acest termen la minim o lună şi maxim două luni”
, a precizat europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, cel care a inițiat proiectul de lege prin care se dorește anularea amenzilor date pentru
necompletarea formularului de localizare PLF, potrivit antena3.ro.

Astfel, potrivit celor două propuneri aflate în dezbatere, se dorește anularea amenzilor date. Cei care deja au plătit amenzile primite pentru necompletarea formularului de localizare PLF ar putea primi banii înapoi, în termen de 30 de zile. Pentru a le fi restituite sumele de bani, cei amendați ar trebui să formuleze o cerere în acest sens. 

Dacă proiectul de lege va fi adoptat, autoritățile vor stabili cu exactitate cum se va face restituirea banilor pentru cei care au plătit amenzile, iar în cazul celor care nu au făcut plata, amenzile vor fi anulate.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Termenul de completare a formularului PLF de intrare în țară, prelungit. S-a modificat și cuantumul amenzilor

Ce modificări privind formularul PLF au fost anunțate de autorități?

Pentru că au apărut foarte multe discuții în spațiul public din cauza formularului digital pentru intrarea în România (PLF), autoritățile au decis să adopte mai multe modificări. Mai exact, perioada în care documentul poate fi completat a fost modificată. Dacă până acum formularul PLF trebuia completat cu maximum 24 de ore înainte de a intra în țară, acum, călătorii îl vor putea completa cu maximum 72 de ore înainte de a intra în România. Mai mult decât atât, formularul PLF poate fi completat și după 24 de ore de la intrarea în țară. 

Inclusiv amenzile au fost modificate. Astfel, cei care nu completează formularul PLF pot primi o amendă de 500 de lei, comparativ cu 2,000 de lei, cât era valoarea amenzii anterior.

„Dacă până acum aveam 24 de ore să completăm acest formular, am extins această perioadă la 72 de ore înaintea utilizării formularului. Mai mult, sunt și cele 24 de ore ulterioare trecerii în care poate fi prezentat acest formular. Completarea acestui formular este considerat împlinit atunci când datele sunt corecte, pentru că dacă introducem date eronate sau incomplete nu se cheamă că l-am completat”, a precizat Andrei Baciu, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

Citeste si: Alexandru Rafila: Există discuţii pentru exceptarea de la PLF a celor din zona transporturilor