Mentenanța mașinii include pe lângă inspecția tehnică periodică, schimbul de filtre și de ulei și acordarea unei atenții speciale felului în care se prezintă roțile. Dacă jantele și anvelopele nu se prezintă într-o stare foarte bună, jantele sunt deformate sau cauciucurile sunt tocite, condusul și direcția mașinii se vor comporta diferit. Cum atenția și prevenția sunt cele mai bune condiții pentru a păstra și exploata cât mai sigur o mașină, ne-am gândit ca în acest articol să vă spunem câte ceva despre echilibrare roți și ce se întâmplă cu mașina când jantele nu sunt echilibrate.
Ce este echilibrarea de roți?
Echilibrarea jantelor este o metodă specială, realizată cu aparatură specializată, într-un service de roți. Acesta presupune constatarea și corectarea tuturor deformărilor și dezechilibrelor existente, pentru a obține o distribuție cât mai egală și corectă a greutății totale a autoturismului, pe toate cele patru roți.
Corectarea unei astfel de probleme se face foarte simplu, prin măsurarea forțelor și adăugarea unor mici greutăți pe suprafața jantei. Pentru siguranță și rezultat pozitive, este bine să apelați la un atelier cunoscut, cu personal cu experiență.
Ce se întâmplă dacă nu facem echilibrarea periodică de jante?
În cazul în care neglijăm acest aspect, este foarte probabil ca, în timp, să apară o serie de probleme precum:
- se vor simții vibrații pe volan și în interior
- direcția de rulare va avea de suferit
- anvelopele se vor uza mai repede și neuniform
- crește consumul de combustibil
- condusul va fi mai dificil.
Atunci când există dezechilibre la roțile din față, se vor simții vibrații în volan. Dacă roțile cu probleme se află în spate, vibrațiile se vor simți mai mult în scaun sau podea.
Care sunt avantajele oferite de echilibrarea periodică a roților?
Atunci cand mentenanța roților este făcută cum trebuie și roțile sunt echilibrare după aproximativ 5000 de km, vom avea parte de următoarele avantaje:
- mașina va rula ideal, fără vibrații
- anvelopele se vor uza mai greu și uniform
- va crește durata de viață a anvelopelor utilizate
- consumul va fi mai mic
- conducerea mașinii va fi o plăcere, chiar și pe distanțe mai mari.
De ce se dezechilibrează roțile?
Cu cât sunt exploatate mai mult, cu atât mașinile se uzează mai mult. Lucrurile sunt valabile și în ceea ce privește roțile, jantele sau anvelopele (inclusiv anvelopele de iarnă și cele all-season).
Dacă ținem cont și de starea generală a drumurilor riscurile de deformare și de dezechilibrare sunt la tot pasul.
La fel de problematice pot fi și orice defecțiuni sau imperfecțiune de montare. Orice dezechilibru de greutate, fie și numai de 10-20 de grame, se transpune în vibrații și în influențarea direcției de rulare.
Cum se echilibrează jantele?
Intervenția este una relativ simplă și nu foarte costisitoare. Fiecare roată va fi așezată pe o mașină specială de echilibrat jante, care o va roti, va măsura greutatea zonelor și va detecta vibrațiile. Pe baza celor observate, se vor face ajustările necesare, care vor reduce diferențele.
În unele cazuri, pentru o corectate se va recurge inclusiv la schimbarea poziție pe jante. Roata va fi echilibrată atunci când greutatea va fi distribuită uniform și nu vor mai fi vibrații.
În cazul în care, cu această ocazie se constată, că gradul de uzură recomandat este depășit, este bine să cumpărați anvelope noi.