Ce se întâmplă cu pensiile speciale? Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut anunțul: "Este o reformă asumată de stat"

Author: Marina Ionescu

Ministrul Muncii a vorbit despre problema pensiilor speciale. Iată ce a declarat Marius Budăi.

Marius Budăi, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a vorbit despre pensiile speciale şi aspus că problema a fost folosită politic pentru a câștiga voturi.

Citeste si: Apare o nouă pensie în România! Milioane de români pot beneficia de bani

Ce se întâmplă cu pensiile speciale?

România se gândește să rezolve inechitățile din sectorul contributiv, privind pensiile speciale. Marius Budăi susține că până în prezent, problema pensiilor speciale a fost abordată din punct de vedere politic, nu profesional.

„S-a abordat problema pensiilor speciale doar din punct de vedere politic, niciodată profesional. Cum a dat bine la public s-a folosit sărăcia oamenilor. Îi spui unui cetățean că are unul pensia de 20 de ori mai mare ca tine, ca să îi abați atenția că tu nu îi majorezi pensia.

Dar nu îi spui care e situația, să faci o paralelă, să spui că armata, de exemplu, e în strânsă legătură cu NATO. Nu s-a explicat pentru că s-a folosit din punct de vedere politic, să produci emoție și să culegi voturi. Mai era un coleg care acum e și coleg de alianță cu mine, care spunea că le desființează în 30 de zile”, a declarat Marius Budăi.

Citeste si: Bani în plus pentru aceşti români! Intră în vigoare de la 1 iunie în România. Sute de mii de oameni sunt vizaţi

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Ministrul Muncii a mai precizat că guvernanţii caută soluții pentru a rezolva problema pensiilor speciale până la sfârșitul acestui an, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, printr-un  nou cadru legislativ prin care pensiile speciale să fie conforme principiului contributivității.

Mai exact, țara noastră caută să creeze un nou cadru legislativ prin care pensiile speciale să fie conforme principiului contributivității.

„Eu, în calitate de ministru al Muncii, vreau rezolvarea inechităților din sistemul contributiv și aștept ceilalți miniștri să găsească soluții pentru reforma din domeniile lor. Să găsească soluții, să vină cu reforma la care o parte din ei erau la guvernare și a fost asumată în PNRR. Este o reformă asumată de stat. Eu fac partea mea de reformă, adică partea de pensii contributive. Fiecare ministru trebuie să vină cu partea lui de reformă”, a mai spus Marius Budăi.