Ce se întâmplă cu Ștefan, la aproape două luni după despărțirea de Catinca: „Nu mai am strălucire în ochi de când a plecat”. Mesajul fostului concurent de la „Casa iubirii”

Author: Diana Ghita

Ștefan a venit cu un mesaj emoționant, după două luni de la separarea de Catinca

Sursa: Instagram catinca_mt; Instagram eusuntmustata

Recent, Ștefan, fost concurent de la „Casa iubirii”, a postat un mesaj referitor la fosta lui iubită, Catinca. Mai exact, acesta a dat de înțeles că despărțirea l-ar fi schimbat drastic.

Ștefan și Catinca, foști concurenți ai emisiunii matrimoniale „Casa iubirii”, s-au despărțit la începutul lunii iulie, iar de atunci tânărul a primit diverse mesaje, în care fanii i-au transmis că au remarcat schimbări majore la el, de când fata nu mai face parte din viața lui.

Ce mesaj a transmis Ștefan, la aproape două luni după despărțirea de Catinca 

Remarcile oamenilor din online au ajuns să-l pună pe gânduri pe Ștefan, care, prin intermediul unui Story pe pagina lui de Instagram, și-a întrebat și restul admiratorilor dacă sunt de părere că nu mai e la fel de când s-a despărțit de Catinca: „Cineva mi-a spus o dată că nu mai am strălucire în ochi de când a plecat, voi o vedeți?”.

Alături de acest mesaj, tânărul a postat o fotografie cu el, în care, într-adevăr, pare îngândurat, iar din privirea lui se poate observa că îl apasă o tristețe profundă.

Ștefan lasă această impresie, întrucât, atât în „Casa iubirii”, cât și în majoritatea postărilor lui de pe rețelele sociale a arătat că este o persoană dezinvoltă, amuzantă, energică și plină de entuziasm.

Citește și: Catinca, mesaj neașteptat după o lună de la despărțirea de Ștefan: „Ne-am făcut planuri”. Decizia uluitoare pe care a luat-o fosta concurentă de la „Casa iubirii”

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Acesta este mesajul postat de Ștefan
[Sursa: Instagram eusuntmustata]

Ce decizie a luat Catinca după o lună de la despărțirea de Ștefan

La rândul ei, Catinca simte același lucru. De la momentul despărțirii până în prezent, fata a publicat numeroase postări prin care și-a exprimat durerea. Însă, în ultimul său mesaj referitor la situația dintre ea și Ștefan, fosta concurentă de la „Casa iubirii” a dat de înțeles că a acceptat, în sfârșit, ceea ce i se întâmplă și că este gata să

treacă peste despărțire și toate lucrurile care au dus la ea.

În ultima ei postare despre separarea de Ștefan, Catinca i-a adus critici dure fostului său partener, întrucât a dat de înțeles că el ar fi principalul vinovat pentru ruptura care s-a produs între ei și că i-a produs multă suferință, prin faptele lui. Însă, într-un final, tânăra s-a arătat dispusă să ierte tot ce a făcut fostul ei iubit și să își vadă de propria viață. 

Aceasta este postarea făcută de Catinca
[Sursa: Instagram catinca_mt]

Citește și: Ștefan și Catinca, primele declarații despre despărțire! Adevăratul motiv care a dus la separarea celor doi: „Ea voia să stea doar în casă”

„Te iert că nu m-ai iubit și că nici nu ai încercat să o faci. Te iert că m-ai mințit de atâtea ori și că eu, ca proasta, am crezut în cuvintele tale fără noimă. Te iert că ne-am făcut planuri și apoi le-ai spulberat, că mi-ai reproșat defecte pe care nu le aveam și pe care acum le iubești la alta”,  a fost mesajul transmis de Catinca, în urmă cu mai bine de o săptămână.