Reprezentanții autorităților au luat toate măsurile, astfel încât oamenii să se poată vaccina cu o mai mare ușurință, iar numărul persoanelor imunizate să crească. Premierul Florin Cîțu a precizat în repetate rânduri că își dorește ca la data de 1 iunie, 5 milioane de persoane să fie vaccinate anti-Covid-19. Ce urmează să se întâmple dacă nu se va ajunge în acest punct?
Premierul Florin Cîțu, anunț oficial despre restricții. Ce se va întâmpla în România după data de 1 iunie?
Începând cu data de 15 mai, masca de protecție nu mai este obligatorie în exterior, cu excepția zonelor aglomerate, iar restricțiile de circulație din timpul nopții au fost ridicate. Pe lângă aceste măsuri, autoritățile au menționat că restricțiile vor fi relaxate și după data de 1 iunie.
Premierul Florin Cîțu este de părere că România poate îndeplini obiectivul de a avea 5 milioane de persoane vaccinate până la data de 1 iunie, însă dacă acest lucru nu se va întâmpla, premierul a dat asigurări că restricțiile vor fi relaxate în continuare, având în vedere contextul epidemiologic actual.
„În România se poate, putem să atingem 5 milioane de persoane vaccinate, dar nu ăsta-i obiectivul, ci să depășim pandemia și nu putem depăși pandemia decât prin vaccinare. Vaccinarea duce la reducerea ratei de infectare, eu cred ca românii au înțeles mesajul și se vor vaccina. La 1 iunie vor exista relaxări!”, a spus premierul Florin Cîțu, potrivit alephnews.ro.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Deși Florin Cîțu crede că România poate atinge pragul de 5 milioane de persoane vaccinate până la data de 1 iunie, Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, este de părere că va fi destul de dificil să se întâmple acest lucru, luând în calcul numărul persoanelor care s-au vaccinat în ultimele săptămâni.
„Uitându-mă la ritmul de vaccinare din ultimele două săptămâni şi în mod deosebit la numărul de persoane care s-au vaccinat cu doza unu, predicţia ne arată că este puţin probabil să ajungem la 5 milioane de persoane vaccinate la 31 mai, însă cu siguranţă în prima parte a lunii iunie vom ajunge la acest obiectiv. Însă partea la care m-aş uita în mod deosebit este legată de evoluţia din punct de vedere al pandemiei, care este una foarte bună. România este în scenariul verde cu o rată medie de incidenţă a cazurilor de 0,71, ceea ce este foarte bine.”, a spus Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, potrivit hotnews.ro.