Ce se mănâncă de Buna Vestire 2024: Este sărbătoare mare azi, 25 martie 2024, pentru creștini!

Autor: Denisa Irimia
Actualizat: 25 mar 2024, 10:32

Ce se mananca de Buna Vestire

Sursa: libertatea

Buna Vestire are o semnificație deosebită pentru credincioși și este ziua în care este permis consumul de pește.

Buna Vestire, denumită și Blagovestenie, comemorează momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a adus vestea Sfintei Fecioare Maria că-l va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

Citește și: Rugăciune de Buna Vestire: Aduce noroc și sănătate în viața ta

Ce se mănâncă de Buna Vestire 2024

Data de sărbătorire a Bunei Vestiri a variat de-a lungul timpului, fiind sărbătorită în unele regiuni pe 5 ianuarie sau 18 decembrie.

Probabil că data de 25 martie a fost aleasă în secolul al V-lea, când s-a decis ca Nașterea Domnului să fie sărbătorită pe 25 decembrie.

Armenii sărbătoresc Buna Vestire pe data de 7 aprilie, în conformitate cu data Crăciunului lor, care este pe 6 ianuarie.

Într-o predică dedicată acestei sărbători, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat că Buna Vestire marchează începutul mântuirii noastre. Prin lucrarea Duhului Sfânt, Hristos se unește în mod complet cu natura umană, deschizând astfel drumul către divinizarea omului.

Prin răspunsul său afirmativ, Fecioara Maria a consimțit să colaboreze cu Dumnezeu la vindecarea omenirii, acceptând să fie mijlocitoarea nașterii Mântuitorului. Un aspect interesant este că Maica Domnului nu s-a tulburat de prezența arhanghelului, ci de conținutul cuvintelor pe care le-a auzit.

Confruntată cu întrebarea despre cum va fi posibilă această lucrare, Fecioara Maria primește răspunsul că Duhul Sfânt Se va coborî peste ea, iar puterea Celui Preaînalt o va acoperi cu umbra Sa, și astfel copilul care Se va naște din ea va fi Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 34-35).

Prin unirea firii dumnezeiești cu cea umană în Persoana Cuvântului, în pântecele Fecioarei, ea este numită Născătoare de Dumnezeu, deoarece a adus cu adevărat pe Dumnezeu în lume.

Acest eveniment ia în considerare incapacitatea naturii umane de a se mântui singură, deschizând orizontul limitat al omului către har, și îi include pe toți cei care, prin har, se nasc din Hristos în familia celor "născuți" din Dumnezeu.

Citește și: Am intrat în postul Paștelui 2024. Ce trebuie să facă ortodocșii în următoarea perioadă

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Mesaje de Buna Vestire

„De Buna Vestire redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii să fii!”

„Maica Domnului să vă apere de toate relele știute și neștiute.”

„O zi de Buna Vestire binecuvântată, sub ocrotirea Maicii Domnului!”

„Sărbătoarea de astăzi să-ți indice drumul acolo unde nu există niciun cuvânt „tristețe” și unde domină dragostea!”

„Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă şi un răspuns la fiecare întrebare!”

„De Buna Vestire, lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit.”

„Buna Vestire să vă aducă iubire în inimă, realizări şi multă fericire!”

„Sfânta zi a Bunei Vestiri să vă aducă în viață pace și liniște, iubire și sănătate, credință și speranță, înțelegere și armonie, iar Maica Domnului să vă apere de toate relele știute și neștiute!”

„Buna Vestire să vă aducă linişte în suflet, pace şi speranţă!”

„În ziua sfântă de Buna Vestire să aveți parte doar de bine! Din cer!”