Ce se va întâmpla cu școlile din România după vacanța de Paște? Iată unde vor reveni la cursuri toți elevii

Author: Amalia Georgescu
Autoritățile din România au anunțat cum vor funcționa școlile după vacanța de Paște
Sursa: pexels

Ministerul Educației a precizat de mai multe ori că își dorește redeschiderea școlilor din România după vacanța de Paște, astfel încât să se întoarcă în bănci cât mai mulți elevi. Ce decizie a fost luată acum?

Vești bune pentru elevi. După o perioadă lungă în care cursurile s-au desfășurat la distanță, prin intermediul platformelor online, elevii se vor putea întoarce în bănci. Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au elaborat un ordin comun care prevede cum se vor desfășura cursurile după vacanța de primăvară.

Anunț oficial despre redeschiderea școlilor. După ce reguli vor funcționa unitățile de învățământ?

Ministerul Educației își propune ca un număr cât mai mare de elevi să revină în sălile de curs după vacanța de primăvară. În acest context, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au decis ca funcționarea școlilor să se facă după două scenarii. 

Mai exact, acolo unde rata de infectare este mai mică de 1 la mia de locuitori, toți elevii vor participa la cursuri cu prezență fizică. În zonele unde rata de incidență este peste 1 la mia de locuitori și nu este instituită carantina, preșcolarii, elevii din învățământul primar și elevii din clasele terminale vor participa fizic la cursuri.

Acolo unde contextul epidemiologic va permite, cursurile se vor desfășura față în față și nu online, așa cum s-a întâmplat până acum
[Sursa: pexels]

Citeste si: Sorin Cîmpeanu, anunț de ultimă oră pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a: „Ministerul Educației a...” Ce urmează după Paște?

„Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:

Scenariul 1

Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie acolo unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000

de locuitori.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Scenariul 2

a)Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi  a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

b)Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu. 

Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000,  dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină.”, se arată în ordinul comun emis de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, potrivit digi24.ro.

Cele două scenarii au fost gândite astfel încât un număr cât mai mare de elevi să revină în sălile de curs. Autoritățile au precizat că în cadrul unităților de învățământ vor fi respectate regulile de igienă, astfel încât să nu existe riscul răspândirii noului coronavirus.

Citeste si: Anunț oficial! Se redeschid școlile! Unde s-a luat decizia