Ne pregătim de valul 4! Valeriu Gheorghiță, vești proaste pentru români: „Perspectiva unui nou val de îmbolnăviri...”

Autor: Amalia Georgescu
Actualizat: 16 iun 2021, 10:33

La momentul actual, România raportează un număr foarte mic de îmbolnăviri cu noul coronavirus, însă acest lucru s-ar putea schimba radical din toamnă. Ce anunț a făcut Valeriu Gheorghiță?

Deși pare că pandemia de coronavirus a ajuns la final pe teritoriul României, autoritățile atenționează că, în realitate, situația este alta. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19 în România, atrage atenția că există șanse mari ca începând din această toamnă să apară un nou val de îmbolnăviri, având în vedere că varianta Delta a coronavirusului se răspândește cu rapiditate.

Cum ar putea fi prevenit valul 4 al pandemiei de coronavirus în România?

Varianta Delta a coronavirusului este considerată drept cea mai contagioasă tulpină COVID-19, aceasta având un risc de transmitere foarte ridicat. Având în vedere acest aspect, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19 în România, atenționează că este nevoie ca autoritățile să ia măsuri pentru a-i convinge pe oameni să se vaccineze în număr cât mai mare. În caz contrar, riscul de infectare cu COVID-19 va crește și există șanse mari ca începând din toamnă, România să se confrunte cu valul 4 al pandemiei de coronavirus.

Citeste si: Vești importante pentru românii vaccinați cu Pfizer. Ce influență poate avea asupra imunității noua versiune a virusului COVID numită Delta

Valeriu Gheorghiță este de părere că tuplina Delta poate deveni dominantă în România în perioada următoare, motiv pentru care este nevoie de vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane pentru a preveni apariția cazurilor grave de îmbolnăvire și aglomerarea spitalelor.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

„Sunt judeţe la acest moment care au o rată bună de parcurgere a localităţilor cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare, sunt judeţe care au ajuns la 70- 80% dintre localităţi cu echipe şi sunt alte judeţe care au circa

10- 15% .Tocmai de aceea este momentul să organizăm mult mai bine această activitate şi tot planul de acţiune va fi publicat inclusiv pe platforma vaccinare-covid.ro şi va fi comunicată în mod oficial autorităţilor locale tocmai pentru a ştii care este acest calendar al activităţilor. Este important ca într-o perioadă de circa o lună, o lună şi jumătate să asigurăm trecerea repet prin fiecare localitate în parte pentru că perspectiva unui noi val de îmbolnăviri în special în sezonul rece, în toamnă, este cât se poate de clară şi foarte probabil că varianta Delta a tulpinii virale Sars-COV-2 are toate
caracteristicile să devină variantă dominantă şi din acest punct de vedere este important să asigurăm accesul la vaccinare a tuturor oamenilor care evident îşi doresc să se vaccineze.”,
a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19 în România, potrivit stirileprotv.ro .

Valeriu Gheorghiță insistă că în localitățile din România e nevoie să ajungă cât mai multe echipe mobile de vaccinare, astfel încât oamenii să înțeleagă importanța vaccinării și să se imunizeze împotriva noului coronavirus.

Citeste si: De la 1 iulie vom avea certificat verde de vaccinare. Anunțul făcut de Florin Cîţu