Ce spune Alexandru Rafila despre creșterea numărului de cazuri de coronavirus?

Autor: B.H.

În ultimele zile a fost înregistrată o creștere semnificativă a numărului de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Ce crede Alexandru Rafila despre această evoluție?

România a raportat peste 300 de noi îmbolnăviri cu coronavirus în doar 24 de ore, un bilanț îngrijorător, având în vedere că în ultimele săptămâni numărul nu trecea de 200 de cazuri noi zilnic. În acest context, Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a precizat care sunt motivele care au dus la această creștere semnificativă.

Citeste si: Medicamentul ieftin folosit de britanici pentru a reduce rata mortalității cauzate de infecțiile cu noul coronavirus

Ce spune Alexandru Rafila despre creșterea numărului de cazuri de coronavirus?

Cu toate că în România au fost ridicate o mare parte dintre restricții, autoritățile atenționează că, în situația în care numărul cazurilor noi va continua să crească în perioada imediat următoare, nu este exclusă posibilitatea introducerii unor noi măsuri pentru a limita răspândirea virusului.

Alexandru Rafila este de părere că nu măsurile de relaxare sunt cele care au influențat apariția unor noi cazuri de îmbolnăvire, ci relaxarea individuală și tendința oamenilor de a nu mai respecta regulile de igienă și de distanțare socială.

Astfel, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că aceste aspecte trebuie luate în continuare în serios și că doar o igienă corectă ar putea ține virusul la distanță.

Citeste si: Ultima ora: cu cat se maresc pensiile? Ludovic Orban: "Nu le vom creste ca sa nu le putem plati"

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

"Ajungem să avem o regularitate a unui număr apropiat de 300 de cazuri zilnic și ce este la fel de important e că procentul acestor cazuri noi din totalul de teste este în jur de 3%, ceea ce înseamnă o creștere substanțială față de acum 3 săptămâni.

Concluzia pe care ar trebui să o tragem este că trebuie să avem grijă cum ne comportăm fiecare dintre noi, igiena este obligatorie când ajungem în locuință, în plus, în spații publice, la locul de muncă să încercam să limităm posibiliatea de transmitere a infecției.

Sigur, impactul măsurilor de relaxare există, nu putem să îl considerăm neglijabil, dar mai degrabă relaxarea noastră ca indivizi este responsabilă de creșterea numărului de cazuri, pentru că dacă avem grijă acolo unde mergem, în spațiile publice, la mall, la sala de fitness, dacă avem grijă să respectăm lucruri simple atunci problema de sănăntate publică ar fi sub control.", a spus Alexandru Rafila, potrivit digi24.ro.

Citeste si: Coronavirus Mexic: 19.000 de decese şi 160.000 de contagieri cu COVID