Ce studii are, de fapt, Mihai Voropchievici și cum a ajuns unul dintre cei mai influenți astrologi români

Autor: Raluca Ionita
Actualizat: 09 sep 2021, 01:57

Mihai Voropchievici este unul dintre cei mai influenți astrologi români. Puțină lume știe însă ce studii are acesta și cum a devenit atât de important în România.

Mihai Voropchievici este cunoscut pentru previziunile pe care le face cu ajutorul runelor. Celebrul numerolog și-a dedicat mulți ani din viață pentru a studia cifrele și semnele magice, pentru fiecare zodie.

Cine este Mihai Voropchievici și ce a studiat

Numerologul Mihai Voropchievici a devenit celebru în România și datorită aparițiilor sale în cadrul emisiunilor de specialitate. În vârstă de 69 de ani, acesta este specializat în mai multe domenii.

Voropchievici a studiat astrologie, numerologie, chiromanție, cartomanție, dar și artele divinatorii. Deși se ocupă cu previziuni, în special cele obținute cu ajutorul runelor, celebrul numerolog a recunoscut în mai multe rânduri că este un om credincios.

”Eu cred în Dumnezeu! Eu nu contest credința. Ceea ce contest sunt poate preoții. Sunt unii preoți cu har, alții… de dar. Pe aceștia din urmă îi contest”, a spus astrologul.

Mihai Voropchievici este căsătorit și are 3 copii, două fete, Alina și Giulia, și un băiat, Alex. Pe lângă faptul că face previziuni astrale, Voropchievici a scris și o carte, numită ”Numerele, zodiile și sănătatea”.

În prima parte a acestui volum, numerologul a descris felul în care numărul zilei de naștere influențează destinul fiecărui om. Această cifră se numește ”numărul psihic” sau ”numărul cheie” din viața fiecăruia dintre noi.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

În partea a doua a cărții, Voropchievici a vorbit despre toate zodiile și a oferit detalii surprinzătoare despre fiecare semn zodiacal.

Superstiția lui Voropchievici

Dacă v-ați gândit că, fiind un celebru numerolog, Voropchievici știe dinainte ce îl așteaptă și de ce anume ar trebui să se ferească, v-ați înșelat. Astrologul a dezvăluit că are o superstiție pe care o respectă cu sfințenie.

Acesta nu calcă niciodată cu piciorul stâng pe podea, imediat după ce se dă dimineața jos din pat. În cazul în care nu sunteți prea încrezători în previziunile făcute de Voropchievici, trebuie să știți că acesta a anunțat dinainte că anul 2020 va aduce evenimente nefericite

la nivel global.

”Anul 2020 este un an universal patru și aduce austeritate, măcar în prima parte a anului. Situația se va schimba abia la începutul verii! Recompensele le primim din a doua jumătate a anului”, a declarat numerologul la finalului lui 2019.

În plus, astrologul a prezis că, în 2020 guvernele din mai multe țări vor lua decizii care nu vor fi pe placul poporului.

”2020 este un an de temelie pentru următorii cinci ani. Roadele anului 2020 se culeg abia în 2025. În 2020 trebuie să fiți atenți la job, sănătate și relaționare”, a mai spus Voropchievici anul trecut.