Ce trebuie să facă românii care au pierdut cardul cu tichete sociale pentru mâncare. Iată în cât timp pot intra în posesia unui nou card

Author: Bianca Hriscu
Actualizat: 12 iun 2023, 00:05

Pașii pe care trebuie să îi urmeze românii care au pierdut cardul cu tichete sociale pentru mâncare 

Sursa: unsplash, facebook

În situația în care beneficiarii cardurilor cu tichete sociale pentru mâncare ajung să le piardă sau cardurile nu funcționează, autoritățile au precizat ce pași ar trebui urmați pentru a remedia această problemă. Iată cum trebuie să procedeze românii aflați în această situație.

Pentru a veni în sprijinul românilor care întâmpină dificultăți din cauza scumpirilor din ultima perioadă, autoritățile au luat decizia de a oferi carduri cu tichete sociale pentru mâncare. Iată ce se întâmplă în cazul în care o persoană pierde cardul cu tichete sociale pentru mâncare, dar și ce trebuie să facă dacă acesta nu funcționează.

Ce trebuie să facă o persoană care a pierdut cardul cu tichete sociale pentru mâncare? 

Românii care fac parte din categoriile vulnerabile au primit deja cardurile cu tichete sociale pentru mâncare. În cazul în care pierd acest card, beneficiarii trebuie să anunțe imediat emitentul cardului. Pot face acest lucru fie apelând serviciul de asistență clienți, fie utilizând aplicația mobilă a acestuia. Astfel, pentru că există trei emitenți, românii trebuie să se adreseze la unul din următoarele numere de telefon:

  • Edenred - 021 301 33 03
  • Sodexo - 021 204 46 64 
  • UP România - 0374 66 22 73

Același lucru trebuie să

îl facă și cei care doresc să blocheze temporar cardurile cu tichete sociale pentru mâncare, dar și cei care au primit un card care nu funcționează.

Pentru cei care au pierdut cardul cu tichete sociale, autoritățile au precizat că emiterea unui card nou se va face într-un interval de cel mult 60 de zile de la momentul în care cardul vechi a fost pierdut.

În cazul în care au primit cardul cu tichete sociale, dar acesta nu este încărcat, beneficiarii trebuie să apeleze numărul 031 9268.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citeste si: Ajutor nou de la stat pentru persoanele cu handicap! Proiectul a fost adoptat de Senat

Cum trebuie să procedeze românii care îndeplinesc acum condițiile pentru a primi cardul cu tichete sociale pentru mâncare? 

Pentru că pot să apară situații în care anumiți români să îndeplinească acum condițiile necesare pentru a primi cardul cu tichete sociale pentru mâncare, autoritățile au precizat că aceștia vor fi adăugați automat pe listele cu beneficiari care sunt întocmite și actualizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. 

Pentru a se asigura că sunt pe liste, românii se pot adresa Casei Teritoriale de Pensii sau Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, potrivit avocatnet.ro.

Cardul cu tichete sociale poate fi folosit pentru a cumpăra diferite alimente 
[Sursa: unsplash]

Ce persoane pot primi cardul cu tichete sociale pentru mâncare? 

Cardurile cu tichete sociale pentru mâncare au o valoare de 250 de lei și se acordă o dată la două luni, până la finalul anului 2022. Iată ce categorii de persoane primesc aceste carduri:

  • pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/ casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • familiile cu cel puțin doi copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
  • persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare

Autoritățile au mai precizat că în cazul în care o persoană este pe listă, dar nu a primit cardul cu tichete sociale pentru mâncare, atunci trebuie să verifice dacă nu cumva cardul se află la cel mai apropiat oficiu poștal. Dacă nu este acolo, atunci trebuie să sune la 031 9268. 

Cei care nu își ridică acest card cu tichete până la finalul anului riscă să îl piardă, având în vedere că va intra în procedura de anulare.

 

Citeste si: Cum pot afla românii câți bani mai au pe cardurile cu tichete sociale. Acestea nu pot fi verificate la bancomat