Ce trebuie să facem pentru o căsnicie fericită? Tradiții și obiceiuri pentru Acoperământul Maicii Domnului 2024

Author: Bianca Vidoi

Acoperământul Maicii Domnului 

Sursa: doxologia.ro

A doua luna a calendarului bisericesc începe la data de 1 octombrie 2024, zi în care este sărbătorit Acoperământul Maicii Domnului.

Acoperământul Maicii Domnului este celebrat la data de 1 octombrie 2024, iar această sărbătoare este trecută alături de o cruce roșie în calendarul creștin ortodox. Fetele nemăritate sunt încurajate să respecte mai multe tradiții și obiceiuri pentru a își atrage ursitul în viața lor, iar acestea sunt obiceiurile pe care trebuie să le pună în aplicare pe 1 octombrie 2024.

Tradiții și obiceiuri pentru Acoperământul Maicii Domnului 2024

Acoperământul Maicii Domnului este cunoscut în popor și sub denumirea de „Pocroava”, ce vine de la acoperământ al pământului cu brumă sau cu zăpadă. Această sărbătoare este prăznuită în prima zi a lunii octombrie, fiind trecută alături de o cruce roșie în calendarul creștin ortodox, ceea ce atrage atenția asupra slujbelor realizate în ziua respectivă, dar și a importanței sărbătorii. 

În ziua în care e prăznuit Acoperământul Maicii Domnului se crede că fetele pregătite de căsătorie trebuie să se roage pentru un păr cât mai bogat și lung, astfel încât bărbații să fie atrași de ele, dar

și pentru a le acoperi capul în sensul măritatului. Fetele ce se roagă în această zi pentru un păr lung și frumos sunt astfel ajutate să-și găsească ursitul mai repede.

Acoperământul Maicii Domnului 
[Sursa: doxologia.ro]

Citește și: Rugăciuni scurte și ușoare pentru copii mici. Cum se pot ruga cei mici

Se spune că în ziua în care este celebrat Acoperământul Maicii Domnului fetele trebuie să se pregătească pentru zi ca pentru nuntă și să margă la membrii familiei pentru a împărți plăcinte umplute cu mere sau cu dovleci, astfel încât să aibă parte de o căsnicie lungă și fericită. Cuplurile ce își unesc destinele la data de 1 octombrie 2024 vor avea un mariaj lung și fericit. 

De Acoperământul Maicii Domnului este interzis să ne tundem părul, crezându-se că în această zi rămâne în legătură cu corpul. Dacă totuși ne tundem părul, acesta nu trebuie să fie aruncat sau ars, astfel încât să nu fie luat de vrăjitoare sau de oamenii răi ce pot face farmece cu acesta. La data de 1 octombrie 2024 se ține post, astfel încât Fecioara Maria să ne ferească de boli, de supărări sau chiar de înec, potrivit observatornews.ro

Rugăciunea puternică pe care trebuie să o rostim către Maica Domnului

Acoperământul Maicii Domnului este o sărbătoare în care este amintită o mare minune în care a apărut Fecioara Maria. O mulțime de credincioși se rugau în biserica Vlaherna, moment în care Sfântul Andrei cel nebun pentru Cristos, alături de ucenicul lui, au văzut-o pe Maica Domnului rugându-se pentru aceștia, acoperindu-i cu cinstitul ei omofor. 

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?

"Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești.

Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge.

Acoperământul Maicii Domnului
[Sursa: doxologia.ro]

Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii.

Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți.

Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!"