O mulțime de tradiții și superstiții se leagă de sărbătoarea Paștelui, iar dacă unele dintre ele s-au transmis din generație în generație și orice român le cunoaște, altele sunt mai puțin știute, astfel că multe persoane nu le pun în practică. Lidia Fecioru a dezvăluit ce ar trebui să facă orice credincios în momentul în care aude bătaia clopotelor în noaptea de Înviere, dar și de ce românii care merg la biserică ar trebui să aibă două lumânări și nu una.
Ce să faci în noaptea de Înviere pentru a avea noroc tot anul?
Se spune că în noaptea de Înviere se pot întâmpla minuni pentru cei care cred cu adevărat în puterea acestei sărbători. Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este considerată cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, acest moment fiind unul încărcat de emoție.
Pe lângă tradițiile și superstițiile cunoscute de toată lumea, Lidia Fecioru spune că este foarte important ca orice credincios, în momentul în care aude bătaia clopotelor în noaptea de Înviere să își pună mai multe dorințe.
Mai mult, se spune că dacă se vor ruga la Dumnezeu în noaptea de Înviere, fetele nemăritate vor avea mai multe șanse să își întâlnească alesul.
Citeste si: Cele mai puternice rugăciuni pe care să le rostești înainte de Paște
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
O tradiție importantă este ca în noaptea de Înviere, credincioșii să meargă la biserică pentru a lua Lumina Sfântă. Ei bine, Lidia Fecioru a precizat că este foarte important ca atunci când fac acest lucru, oamenii să aibă două lumânări, una mai mică și una mai mare. Lumânarea mică ar trebui folosită pentru a aprinde lumânarea mare. Se spune că dacă lumânarea dusă acasă este aprinsă direct de la un alt credincios, persoana care face acest lucru îi preia energia.
„Cu cea mică să ia lumină de la o altă lumânare și apoi să aprindă cu ea lumânarea mare.”, a dezvăluit Lidia Fecioru, potrivit antena3.ro .
Având în vedere că în noaptea de Înviere apele izvoarelor devin vindecătoare, Lidia Fecioru îi îndeamnă pe cei care sunt bolnavi să se ungă cu apă sfințită pentru a scăpa mai repede de problemele de sănătate.